Economie
Evaziunea fiscală din industria alimentară reprezintă 50-60% din totalul pieţei
Evaziunea fiscală din industria alimentară reprezintă, la ora actuală, 50-60% din totalul pieţei, fiind în continuare în creştere din cauza majorării TVA, susţine preşedintele Federaţiei Patronale Române din Industria Alimentară - Romalimenta, Sorin Minea.
„Consider că medicii veterinari ar putea elimina evaziunea fiscală din industria alimentară prin trasabilitate şi împerecherea datelor de la nivel de producţie, respectiv cantităţile de carne şi lapte intrate şi cele ieşite. Toate acestea pot da un cuantum al evaziunii fiscale din România de astăzi. În prezent, evaziunea fiscală din industria alimentară reprezintă în jur de 50-60% din totalul pieţei, fiind în continuare în creştere din cauza majorării TVA”, a precizat Sorin Minea, la o întâlnire organizată de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) cu reprezentanţii asociaţiilor şi patronatelor din industria alimentară şi cu reprezentanţii instituţiilor publice aflate în subordinea autorităţii.Minea consideră că siguranţa alimentului înseamnă un control egal pentru toată lumea, nu unul diferenţiat.
„Consider că măcar produsele de origine animală trebuie vândute în condiţii dictate de legea europeană şi nu într-o interpretare eronată a legii europene, iar cei care sunt în sistemul veterinar să aibă complet controlul siguranţei alimentului, dar să îl facă peste tot în piaţă”, a subliniat şeful Romalimenta.De asemenea, Sorin Minea a precizat că populaţia trebuie să fie încurajată să nu cumpere produse din locurile necontrolate de autorităţile veterinare.