Anunțuri / Utile
Comunicat de presă – CREȘTEREA COMPETITIVITĂȚII TURAMED SRL PRIN ACHIZIȚIA DE ECHIPAMENTE SPECIFICE
Comunicat de presă
Data: 07.05.2018
DEMARAREA PROIECTULUI CREȘTEREA COMPETITIVITĂȚII TURAMED SRL PRIN ACHIZIȚIA DE ECHIPAMENTE SPECIFICE
Titlul proiectului : CREȘTEREA COMPETITIVITĂȚII TURAMED SRL PRIN ACHIZIȚIA DE ECHIPAMENTE SPECIFICE
Numele beneficiarului SC TURAMED SRL
Obiectivele proiectului: În scopul îmbunătățirii performanțelor economice și tehnice ale operatorului economic TURAMED SRL, obiectivul general al proiectului vizează accesarea unei surse de sprijin care să sprijine extinderea capacității economice și creșterea productivității muncii în domeniul industriei prelucratoare susținut prin dezvoltarea resursei umane. Proiectul implementat de TURAMED SRL are în vedere implementarea măsurilor privind egalitatea de șansă și tratament, angajarea de persoane din categorii defavorizate
Valoarea totală a proiectului (inclusiv finanțarea nerambursabilă) : 611,808.40 lei, din care finanțarea nerambursabilă de 382,655.37 lei
Durata de implementare a proiectului este de 28 luni , respectiv între data septembrie 2016 și 31.12.2018
Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 2 – „Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii”, Prioritatea de investiții 2.1 – „Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri” in baza Contractului de finantare 1258/02.03.2018 incheiat cu - Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice si a Organismului Intermediar - Agentia de Dezvoltare Regionala Nord-Vest.
Codul MySMIS 102731
TURAMED
MEDICALTECHNOLOGY
Persoana de contact: POPA EMIL-VLADIMIR, REPREZENTANT LEGAL
TELEFON: 0745 606 456, E-MAIL: epopa@turamed.ro
Investim în viitorul tău! Proiect cofinanţat din Fondul European
de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020
www.inforegio.ro | facebook.com/inforegio.ro
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei