monitorulcj.ro Menu
Anunțuri / Utile

Rezultate de excepţie pentru dansatoarele sibience, Ioana Avram şi Ramona Corlaciu, la Campionatul Naţional de Dans Sportiv de la Cluj Napoca

Două dansatoare profesioniste frumoase şi talentate au reprezentat cu succes Sibiul la “Campionatul Naţional de Dans Sportiv pe Clase Valorice”, una dintre cele mai importante competiţii de dans sportiv din România. Evenimentul s-a desfăşurat la Sala Polivalentă din Cluj Napoca, în perioada 7-8 noiembrie 2015, cu participarea a 700 de dansatori din toate colţurile ţării.

Sibianca Ioana Avram şi partenerul său, Ionuţ Varodi din Târgu Mureş, au obţinut locul I şi titlul de Campioni Naţionali la clasa B Latino, la categoria 19-34 ani. 

Sibienii Ramona Corlaciu şi Alexandru Lazăr au obţinut locul II şi titlul de Vicecampioni Naţionali la clasa C Latino, la categoria 19-34 de ani.


Pe ritmuri de samba, cha cha, rumba, passo doble şi jive, cele 2 perechi de dansatori au impresionat membrii juriului şi, în aplauzele spectatorilor, au urcat victorioşi pe podiumul de premiere.

Ioana Avram, absolventă a Şcolii de antrenori de dans de la Reghin, este dansatoare activă de 11 ani şi instructor de dans sportiv standard şi latino cu experienţă de 6 ani. Ramona Corlaciu este şi ea o dansatoare de performanţă activă, foarte talentată, cu experienţă de 8 ani, fiind înscrisă  în primul an la şcoala de antrenori de la Reghin.


În prezent, Ioana şi Ramona predau cursuri de dans sportiv şi de societate în cadrul clubului Clubul CAB Sport Dance School din Sibiu, împărtăşind pasiunea lor iubitorilor de dans de toate vârstele.