Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord continuă și anul acesta parteneriatul inițiat anul trecut împreună cu Colegiul Tehnic Energetic din Cluj-Napoca, pentru susținerea învățământului în sistem dual.
Începând cu 2021 ajutorul pentru încălzirea locuinței va fi înlocuit cu venitul minim de incluziune, iar suplimentul financiar trebuie cerut primăriei deoarece acesta nu va mai fi acordat automat.
În zilele călduroase de toamnă lumea e a copiilor, timpul le e prieten, iar joaca, cel mai bun tovarăș.
Ludovic Orban este huiduit la Cluj în Parcul Central de către Călin Marincuș, luptătorul K1 care a încercat să se angajeze la Spitalul de Boli Infecțioase, destinat cazurilor de COVID-19.
A fost semnat contractul pentru un nou tronson din Autostrada Transilvania, între Nădășelu și Zimbor.
Echinocțiul de toamnă 2020 are loc marți, 22 septembrie. Ziua și noaptea sunt egale ca durată. Când se schimbă ora?
Un oraș locuibil, nu poate fi imaginat fără terase verzi.
Festivalul ar putea ajunge, în scurt timp, și la Timișoara, în urma solicitării unei colaborări. Iubiții artiști ai Untold s-ar putea să urce, peste puțin timp, pe scena Timișoarei.