Ceata de colindători, în patrimoniul UNESCO

În prezent, la nivel naţional, se lucrează, prin Comisia de Patrimoniu Cultural Imaterial, la dosarul de fundamentare şi argumentare a valorii inestimabile a cetei de colindători pentru viaţa satului şi transmiterea culturii şi tradiţiei de-a lungul secolelor.„În semn de apreciere a rolului fundamental jucat de ceata de colindători în transmiterea obiceiurilor străbune, acest grup purtător de tradiţie este propus să facă parte din Patrimoniul imaterial UNESCO, alături de «Căluşari» şi de «Doină»”, a declarat pentru Agerpres directorul Centrului Judeţean Cluj pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCCPCT), Tiberiu Groza.CJCCPCT a lucrat şi în 2011 la repertorierea cetelor, a tipologiilor acestora şi la întocmirea fişelor de evidenţă din judeţul Cluj. „În acestă iarnă lucrăm la finalizarea acestor dosare”, a precizat Tiberiu Groza.Tradiţii care se menţinDirectorul CJCCPCT a amintit că echipe ale instituţiei efectuează anual deplasări în zone din judeţ pentru a culege tot ce este viu şi valoros în cultura tradiţională. „Încă mai sunt vetre folclorice în care Crăciunul este sărbătorit în stil tradiţional. La începutul perioadei de Post, se constituie cetele de colindători, formate din 6-12 tineri, se stabileşte starostele, vătaful şi celelalte funcţii din grup. Pregătirea pentru Crăciun constă în repetarea colindei, alegerea unei gazde - dintre cei mai buni gospodari din sat şi bun cunoscător al datinii - unde ceata va sta în perioada Postului şi se va iniţia urmând pilda gazdei, numită şi «tatăl cetei». Se pun la punct costumele şi recuzita cu care se merge la colindat. De multe ori, cetele de tineri merg cu Steaua, Capra şi Turca. Colindatul durează toate cele trei zile ale Crăciunului, cu dubaşi, ceteraşi, iar uneori cu fluieraşi. De sute de ani, colindele încep la casa primarului, preotului şi învăţătorului. Urmează toate casele din sat, mai ales cele în care sunt fete de măritat. Intrarea în casă cu colindul este, dincolo de menirea de a ura sănătate şi prosperitate familiei, şi un prilej de a cunoaşte fata, părinţii ei şi zestrea cu care va intra într-o viitoare căsnicie. Colindatul se încheie cu un mare joc în sat, care se organiza, în trecut, fie la şură, fie la casa gazdei, iar în zilele noastre la Căminul Cultural”, a explicat directorul CJCCPCT.Comândarea Crăciunului, un obicei pe cale de dispariţieÎn ajun de Crăciun, colindatul este deschis de cetele de copii, urmează cele de feciori, iar spre seară vin şi cetele adulţilor. Aceste manifestări specifice sărbătorii de Crăciun se încheie în 28 sau 29 decembrie, cu Comândarea Crăciunului (Îngroparea Crăciunului), un obicei foarte vechi, din păcate pe cale de dispariţie. El a fost consemnat în urmă cu peste 25 de ani de cercetătorul Virgil Medan, iar CJCCPCT încearcă să-l reconstituie şi readucă în rândul obiceiurilor practicate.„Zestrea românilor”În acest an, CJCCPCT a început o suită de emisiuni în cadrul programului „Zestrea românilor”, prin care sunt prezentate, prin reconstituiri, majoritatea obiceiurilor de peste an din judeţul Cluj.„Acest proiect a început în luna iulie a acestui an şi se va încheia în iunie 2012 şi încercăm să prezentăm publicului tradiţii din toate anotimpurile. Acum ne ocupăm în mod special de obiceiurile de Crăciun. Sărbătorile de Crăciun sunt cele mai frumoase de peste an. Dacă de Paşte credincioşii deplâng răstignirea lui Iisus pe cruce şi plecarea lui de pe pământ, la 25 decembrie celebrează, cu bucurie, naşterea Mântuitorului şi se simt contemporani cu acel moment divin. Aceste oaze, în care cultura tradiţională este încă vie, sunt puţine. Le găsim mai ales în Munţii Apuseni, unde industrializarea şi modernizarea rurală a fost întârziată, comparativ cu zonele de câmpie. Şi la câmpie tradiţia sfinţirii holdelor şi împletirea cununii de seceriş s-au păstrat doar pe alocuri. Dar la munte, ţăranii şi-au păstrat şi rugăciunile, şi posturile, şi icoanele din casă pentru a le aduce binele şi a-i proteja de spiritele malefice”, afirmă Tiberiu Groza.El spune că, pe de altă parte, sate întregi de munte sunt abandonate în zilele noastre. Cei mai mulţi localnici au plecat la oraş pentru a găsi un loc de muncă. Uneori, într-o aşezare de munte, mai trăieşte o singură familie. „Este mai grav pentru că în satele părăsite cultura moare. Nu mai este populaţie şi tradiţia se stinge. Toate creaţiile, fie arhitecturale, fie imateriale mor pentru că nu are cine să le ducă mai departe”, susţine directorul CJCCPCT.