monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Alegeri la USAMV

Alegerile pentru desemnarea rectorului Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca, pentru mandatul 2012-2015, se desfăşoară, miercuri, candidaţii înscrişi în competiţie fiind profesorii universitari dr. Doru Pamfil, actualul rector al instituţiei, şi Ioan Groza, decanul Facultăţii de Medicină Veterinară.

 

Profesorul universitar Doru Pamfil apreciază, în proiectul său pentru funcţia de rector, că noua misiune a universităţii de cercetare avansată şi învăţământ trebuie susţinută de un plan strategic realist, cu un management de tip antreprenorial. În etapa actuală de criză economică globală, când nevoile financiare ale universităţilor cresc, în timp ce resursele bugetare sunt limitate, abordarea pragmatică a managementului instituţional reprezintă singura soluţie de succes, de aceea obiectivul său prioritar va fi promovarea valorile profesionale şi ştiinţifice autentice, asigurarea permanentă a creşterii calităţii actului de predare, cercetare şi inovare, dar şi o politică salarială diferenţiată.Totodată, prof. univ dr. Doru Pamfil se bazează pe promovarea noii politici de descentralizare a actului decizional şi de conducere, la nivel de departamente şi facultăţi. Strategia de dezvoltare pe care o propune actualul rector vizează continuarea celei deja adoptate pe termen mediu, în mandatul trecut, la care se adaugă măsurile de prudenţă necesare pentru a face faţă noilor realităţi ale crizei economice mondiale. Focalizarea activităţii didactice academice pe formarea de competenţe este unul din reperele proiectului profesorului Doru Pamfil. Alte obiective din proiectul său au în vedere promovarea fermelor didactice de la Cojocna şi Jucu ca ferme pilot de excelenţă şi integrarea lor în procesul de cercetare, studiu şi practică a studenţilor, integrarea Staţiunii de Cercetări Pomicole în structura universităţii şi reorganizarea activităţii de cercetare.Decanul Facultăţii de Medicină Veterinară, prof. univ. dr. Ioan Groza, face o diagnoză a instituţiei clujene de învăţământ superior agricol şi a managementului ei actual, enumerând punctele tari şi cele slabe ale acestuia, printre care insuficienţa precizie a autorităţii, autonomia limitată a facultăţilor şi a departamentelor, stimularea încă slabă a personalului didactic, în special a celui tânăr, prin sistemul de salarizare, lipsa de motivaţie a profesorilor pentru formarea şi dezvoltarea carierei, cu precădere a tinerelor cadre didactice, structura nefavorabilă pe categorii de vârstă a personalului didactic şi nedidactic, scăderea concurenţei, spaţii de învăţământ insuficiente sau prost distribuite, birocraţia în activitatea logistică, mijloacele de învăţământ depăşite moral şi fizic ale unor discipline, care produc o excesivă teoretizare a predării, precum şi insuficienţa spaţiilor de cazare pentru studenţi.Prof. univ. dr. Ioan Groza are în vedere în proiectul său managerial accentuarea deschiderii spre mediul instituţional şi cel internaţional, promovarea principiilor educaţiei centrate pe student, respectarea egalităţii de şanse, a echităţii, transparenţei şi dialogului cu parteneri sociali, perfecţionarea continuă a mediului educaţional pentru ca studenţii să înveţe să activeze performant şi responsabil, îmbunătăţirea calităţii cursurilor predate, cu accent pe caracterul practic, structurarea unor laboratoare de cercetare pe grupuri de discipline, susţinerea centrelor de excelenţă existente, dezvoltarea biobazei instituţiei şi a terenurilor experimentale, dar şi consolidarea gestionării financiare pe principiul descentralizării până la nivel de departament.