monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Atac armat din Belgia: Patru morţi şi peste 100 de răniţi

Cel puţin patru persoane, între care un bebeluş în vârstă de 17 luni, au fost ucise şi alte peste 100 au fost rănite, în incidentul armat comis marţi la Liege, în sud-estul Belgiei. Poliţia a descoperit la domiciliul atacatorului cadavrul unei femei.

Un bebeluş în vârstă de 17 luni, care se afla între viaţă şi moarte, a decedat marţi seara, a anunţat spitalul din Liege.În afară de acest bebeluş, în urma atacului au murit doi adolescenţi, în vârstă de 15 şi, respectiv, 17 ani, şi o femeie în vârstă de 75 de ani.Autorităţile au numărat în total 123 de răniţi, majoritatea loviţi de cioburile rezultate după spargerea geamurilor unei staţii de autobuz din apropiere. Printre răniţi se numără un tânăr în vârstă de 20 de ani, care a fost lovit la cap şi este în stare critică, potrivit unor surse spitaliceşti.Oraşul Liege va respecta un minut de reculegere miercuri la prânz în memoria victimelor acestui atac care a şocat întreaga ţară.Acest atac, care a şocat Belgia, nu are, aparent, nicio legătură „cu terorismul”, ci este un „act izolat cu consecinţe dramatice”, a declarat ministrul belgian de Interne, Jöelle Milquet.Autorul, Nordine Amrani, este un locuitor din oraş „bine cunoscut de serviciile de poliţie”, a declarat procurorul Danielle Reynders.Bărbatul, deja condamnat pentru posesie de arme, fusese eliberat pe cuvânt şi convocat marţi „pentru o audiere la o secţie de poliţie”.Dar în loc să meargă la secţie, el s-a îmbrăcat în uniformă, s-a înarmat cu o armă automată, un revolver şi grenade şi a mers în piaţa Saint-Lambert, unde se află Palatul Justiţiei, în apropierea unui târg de Crăciun.Un martor a afirmat că l-a văzut cum şi-a pus un revolver la cap după atac, potrivit procurorului oraşului, dar circumstanţele morţii sale rămân neelucidate.„Ieşeam din Palatul Justiţiei. Am văzut un bărbat care îşi agita braţele aruncând cu ceva înspre staţiile de autobuz. Am auzit o explozie”, a povestit pentru AFP Nicolas Gilenne, un jurnalist care a asistat la această scenă.Bărbatul s-a „întors, a luat un alt obiect şi l-a scos dintr-o cutie. Atunci am început să fug. Era singur şi părea foarte stăpân pe actele sale. Voia să ţintească persoane cât mai multe. Am auzit patru explozii şi tiruri de armă timp de aproximativ zece secunde”, a adăugat el.Au fost „două zgomote asurzitoare şi apoi o serie de deflagraţii, oameni care fugeau în toate sensurile şi iată ... Am închis uşa, am stins luminile, ne-am pus l-a adăpost împreună cu clienţii aşa cum puteam, în spatele tejghelei”, a mărturisit Patricia, care lucrează într-o brutărie.Regele Belgiei, Albert al II-lea, şi soţia sa, Paola, au mers la locul incidentului, împreună cu noul premier Elio Di Rupo. "Nu există cuvinte pentru a exprima această tragedie", a declarat acesta din urmă. „Şocul populaţiei este de înţeles, dar insist: este un act izolat”.Piaţa Saint-Lambert este unul dintre locurile cele mai animate din Liege, oraş cu aproximativ 200.000 de locuitori. Ca în toate oraşele belgiene, acesta găzduieşte de mai multe zile un târg de Crăciun.„Din fericire, primarul a decis astăzi să amâne cu o oră deschiderea din cauza vremii nefavorabile şi a vântului foarte puternic. Altfel ar fi fost foarte multe persoane”, a declarat un funcţionar din oraş.Cadavrul unei femei, descoperit la domiciliul autorului ataculuiCadavrul unei femei a fost descoperit de poliţie la domiciliul bărbatului care a deschis focul asupra mulţimii, potrivit presei belgiene.Cadavrul a fost găsit în timpul percheziţiei efectuate la domiciliul lui Nordine Amrani.Este vorba despre o femeie în vârstă de 45 de ani, care lucra ca femeie de serviciu la vecina agresorului, potrivit grupului de presă regional SudPresse.Marţi dimineaţa, în timp ce aceasta pleca de la serviciu, Amrani ar fi invitat-o la el sub pretextul să îi dea ceva de muncă. Ulterior, bărbatul ar fi agresat-o şi ar fi ucis-o, potrivit aceleiaşi surse.Născut la 15 noiembrie 1978, Nordine Amrani a fost condamnat în septembrie 2008 la 58 de luni de închisoare pentru deţinerea unui întreg arsenal - aproximativ zece arme asamblate şi 9.500 de piese - precum şi pentru cultivarea a 2.800 de plante de canabis în cadrul unei asocieri cu infractori. El a ieşit din închisoare în octombrie 2010, beneficiind de libertate condiţionată.