Actualitate
Mâncarea copiilor, la control
Inspecţiile demarate anul trecut în creşe şi grădiniţe nu au scos la iveală probleme majore în alimentaţia celor mici. Primăria Cluj-Napoca, împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) şi echipa de specialişti condusă de medicul Nicolae Hâncu au finalizat controalele demarate la finele anului trecut în farfuriile copiilor din creşele şi grădiniţele clujene. În total, în perioada noiembrie – decembrie 2010, au fost verificate 46 de grădiniţe şi opt creşe din municipiu, accentul fiind pus pe conţinutul meniurilor primite de copii, dar şi pe modul în care se prepară hrana pentru aceştia. Cu mici excepţii, specialiştii conduşi de doctorul Hâncu s-au declarat mulţumiţi de ceea ce au găsit în creşe şi grădiniţe. „Nici una dintre aceste unităţi nu a fost anunţată în prealabil despre control. Cu toate acestea, lucrurile au început să se îmbunătăţească vizibil după primele controale”, a spus primarul Sorin Apostu.
Principalele aspecte vizate cu ocazia verificările au fost respectarea circuitului alimentar, starea instalaţiilor frigorifice, condiţiile şi modul de depozitare a alimentelor, afişarea la loc vizibil a meniului zilnic, existenţa certificatelor de conformitate a produselor, starea de prospeţime a alimentelor, asigurarea necesarului zilnic de calorii pentru copii şi asigurarea proporţionalităţii între grupele şi subgrupele alimentare.
„Un lucru foarte bun este că nu au fost găsite nicăieri produse expirate, iar în foarte puţine cazuri a fost remarcată lipsa mănuşilor de protecţie. În general, meniurile asigură o alimentaţie corectă pentru copii. Totuşi, proporţiile lasă de dorit: ar fi nevoie de un aport mai mare de fructe, legume, lapte şi produse lactate”, a arătat primarul Clujului.
Copiii consumă mai mult peşte
La rândul său, profesorul Nicolae Hâncu s-a arătat mulţumit de felul în care sunt hrăniţi copiii din creşele şi grădiniţele clujene. „Un lucru foarte bun este faptul că nu a fost găsită mâncare de tip fast-food. Am remarcat şi eforturile personalului de a creşte consumul de peşte în rândul copiilor. În 40% din cazuri se servea apă plată de la dozatoare, în alte 30% din cazuri existau instalaţii de filtrare a apei şi în restul cazurilor se dădea copiilor apă de la reţea. În 30% din cazuri, lactatele aveau un conţinut ridicat de grăsimi. Cerealele ar trebui să fie integrale, simple, fără adaos de cacao ori ciocolată”, a explicat medicul Hâncu.
Sfaturi de la bloggerul culinar Hădean
Primarul Sorin Apostu a mai anunţat că bucătarul şi bloggerul culinar Adrian Hădean va colabora cu municipalitatea şi se va ocupa de crearea reţetelor pentru copiii din grădiniţele şi creşele clujene. Astfel, Hădean va concepe un meniu pentru o perioadă de opt săptămâni, care, din punct de vedere al modului de preparare şi al conţinutului, va fi agreat şi avizat de echipa profesorului Hâncu.
Părinţii vor face economii
Acum, părinţii plătesc grădiniţelor în medie 7 lei/zi pentru un copil, din care se asigură micul dejun, prânzul şi o gustare la ora 4. Reprezentanţii Primăriei spun că, odată cu structurarea unui meniu unitar la nivelul oraşului, prin stabilirea zilnică a reţetelor sănătoase şi variate, în timp se va ajunge chiar la economii în ceea ce priveşte costurile de hrană pe care le suportă părinţii.
„E un lucru mare să putem face asta pentru copii. Am o oarecare experienţă la compunerea unor reţete şi pentru mine e o mare provocare să le compun acum pentru copii şi îmi pun mari speranţe în acest proiect. Trebuie să ne adaptăm la nevoile reale ale copiilor. Voi merge în fiecare unitate în parte şi voi colabora cu cei care gătesc acolo. Chiar dacă mă aştept la o oarecare reticenţă din partea bucătăreselor, sunt convins că până la urmă ne vom înţelege”, a afirmat Hădean.
În plus, va fi creat şi un site care va găzdui ghidul de alimentaţie sănătoasă şi care va avea şi un forum prin care părinţii vor putea intra în legătură directă atât cu echipa profesorului Hâncu, cât şi cu reprezentanţii Primăriei şi ai ISJ Cluj. Pe acest site va fi postat şi un program de exerciţii fizice pentru copii.
Controale şi în şcoli
Autorităţile au mai anunţat că pregătesc controale similare şi în ceea ce priveşte meniurile elevilor din şcoli şi licee. „Această acţiune a avut un impact pozitiv. Noi avem opţionale despre sănătate în şcoli, pe care le încurajăm”, a declarat inspectorul şcolar general, Anca Hodorogea.