Actualitate
Clujenii pot negocia cu băncile și IFN-urile. Află ce trebuie să faci! (P)
În ultimii cinci ani, peste 2.000 de consumatori din România au obținut de la bănci și IFN-uri, cu ajutorul CSALB, reducerea sau eliminarea comisioanelor, diminuarea dobânzilor, scăderea ratelor la credite sau chiar ștergerea întregului sold rămas de achitat.
Unii consumatori au obținut reduceri de zeci de mii de euro, CHF sau lei din datoria pe care o aveau de achitat către bancă.
Începând cu martie 2016, beneficiile obținute în urma negocierilor dintre consumatori și bănci, prin intermediul CSALB sunt de aproximativ 5 milioane euro, media pentru fiecare caz soluționat fiind de 3.700 de euro în 2020.
Anul trecut aproape 2.500 de români s-au adresat Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). 133 de consumatori din Cluj au solicitat în 2020 și primele 8 luni din 2021 o negociere cu banca sau IFN-ul pentru contractele aflate în derulare, județul Cluj fiind între primele zece din țară ca număr de cereri transmise către CSALB.
Caravana online a CSALB își propune să informeze consumatorii de servicii financiare despre posibilitățile și avantajele pe care le aduce concilierea față de soluționarea problemelor în instanță.
Câteva exemple despre ce au obținut clujenii ale căror cereri de negociere au fost acceptate de bănci:
- Un consumator din Cluj a luat un credit de nevoi personale cu ipotecă în anul 2008. Negocierile dintre el și bancă au fost intermediate de conciliator prin telefon și e-mail, chiar la începutul pandemiei, în 2020. În urma negocierii a obținut restituirea comisionului de analiză dosar, restituirea comisioanelor de administrare credit încasate de instituția bancară și eliminarea pe viitor a acestui comision de administrare credit. În total, beneficiile pentru consumator sunt de 11.436 de Euro. De la data înregistrării dosarului până la data când s-a pronunțat hotărârea au trecut doar 12 zile.
- Lui S. Mihai i s-a restituit comisionul de analiză dosar în valoare de 663 euro, eliminarea pe viitor a comisionului de administrare – 147 euro și resituirea a 30% din acest comision încasat anterior, în sumă de 1.213 euro.
- A. Simona a beneficiat de resituirea a 50% din comisionul de administrare – 663 euro și eliminarea pentru viitor a acestui comision.
- B. Bogdan a obținut în urma negocierii diminuarea permanentă a ratei de dobândă cu 1 punct procentual.
- Lui R. Grigore i s-a creditat contul cu suma de 589 lei. În cerere consumatorul ne-a precizat de un anumit ”protocol” între un comerciant și o bancă. Consumatorul a avut un bonus de 10% din prima plată efectuată, sumă care nu s-a dedus din cheltuielile ulterioare. Banca i-a restituit suma de 589 lei, reprezentând reducerea din pachetul promoțional.
Cererile pot fi trimise online, direct de pe site-ul www.csalb.ro, iar întreaga procedură de conciliere cu banca sau IFN-ul este gratuită pentru consumatori și nu durează mai mult de 90 de zile. Negocierea este intermediată de conciliatorii Centrului și prin email sau telefon, acest lucru fiind folosit mai ales în perioada pandemiei, când nu a fost posibilă întâlnirea fizică.
Consumatorii care trimit cereri către CSALB sunt sfătuiți să atașeze și documente care să justifice dificultățile lor financiare, scăderea veniturilor sau creșterea cheltuielilor. Dacă banca/IFN-ul acceptă cererea, este desemnat un conciliator care, în urma discuțiilor dintre părți, va propune la final o soluție de rezolvare a situației semnalate. CSALB lucrează în acest moment cu 19 conciliatori care sunt printre cei mai buni specialiști în drept și domeniul financiar-bancar din țară. Conciliatorii sunt profesori universitari, avocați renumiți și foști judecători.
Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 19 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).