monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Opt familii au rămas fără casă în urma incendiului violent din Dej. Oamenii, ajutați cu mâncare și locuințe provizorii

Un imobil din Dej, în care locuiau opt familii, a luat foc duminică seara. Deși nu au existat victime, familiile au rămas pe drumuri. Primăria le va oferi masă și locuință provizorie.

Opt familii au rămas fără casă în urma incendiului violent din Dej. Oamenii, ajutați cu mâncare și locuințe provizorii.

 

 


De asemenea, familiile vor fi sprijinite pentru a-și repara imobilul distrus de flăcări, având în vedere că mai mulți copii riscă să prindă iarna fără un acoperiș deasupra capului.

 


Imobilul a fost folosit în trecut ca magazie, însă a fost transformat de autoritățile locale în locuințe sociale, motiv pentru care, acoperișul va fi refăcut de primărie, scrie dejeanul.ro.

„Trei autospeciale de stins cu apă și spumă au intervenit pentru stingerea flăcărilor ce au cuprins un imobil de locuințe, situat pe strada Sărata din municipiul Dej.


Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 17.40, iar în momentul sosirii la fața locului au găsit acoperișul, cu o suprafață de cca 500mp, cuprins în totalitate de flăcări, iar ocupanții erau ieșiți din clădire.

Nu au fost persoane rănite în urma acestui eveniment, însă flăcările au distrus în mare parte clădirea și încăperile acesteia. Cercetările preliminare au stabilit că totul a pornit de la o defecțiune a instalației electrice”, au transmis, duminică, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj.


CITEȘTE ȘI:

Casa unei familii din Beliș, distrusă de incendiu. Doi părinți cu trei copii, în pragul disperării. FOTO