Actualitate
Opinie. CEO Dragoș Damian, Terapia Cluj: „Ironia face ca multe fabrici să fi decis cu câteva luni în urmă să treacă de la contracte fixe la piața liberă, ascultând de autorități”
Domnule Orban, domnule Cîțu, doamnelor și domnilor delegați la Congresul PNL, vineri 24 septembrie la prânz foarte multe fabrici din țară (poate toate) au primit notificare de DUBLARE a prețului la energia electrică activă.
După ce am mi-am revenit din șoc, am sunat vreo 15 directori de fabrică (din mai multe domenii) care au confirmat că toți au primit notificare de dublare a prețului – de la 1 ianuarie 2022, unii chiar de la 1 noiembrie 2021, asta însemnând puține zile în care se poate negocia. Suntem la 600-700 lei / MWatt, dar înțelegem că în 2022 se poate ajunge și la 1000.
Ironia face ca multe fabrici să fi decis cu câteva luni în urmă, când au început scumpirile, să treacă de la contracte fixe la piața liberă, ascultând de autorități în loc să asculte de furnizori, care au dat atunci recomandarea corectă: „luați acum și așa, va fi mai rau”. Și o altă ironie face ca unii operatori industriali să fie notificați despre creștere deși au contracte fixe pentru încă o perioadă lungă.
Unii operatori vor absorbi fără griji tarifele crescându-și prețurile, dacă cererea o va permite, alți vor avea impact în profitul realizat, ceea ce înseamnă și mai puțini bani pentru veniturile bugetare din impozit. Poate că unii antreprenori vor închide, neputând absorbi o dublare de tarif. Poate că unele multinaționale vor regândi operațiunile din România, din cauza creșterilor costurilor de producție odată cu dublarea tarifului la utilități, la care se adaugă și așteptata creștere a salariului minim.
„Oricum ar fi, această scumpire va genera o reacție inflaționistă incredibilă, greu de anticipat”
Vă rog nu trageți în mesager, dar fac acest apel către principalul partid aflat la guvernare, care va rămâne la guvernare, pentru ca operatorii industriali nu reușesc să înțeleagă o serie de lucruri simple:
- cum se poate dubla practic în nici șase luni prețul la energia electrică, unde sunt agențiile de control? Unii spun că a crescut cererea după pandemie, dar este imposibil ca cererea să fie mai mare decât era în 2019, când eram la sub 250 lei / MWatt. Alții spun că suntem victima colaterală a jocurilor est-vest. Alții spun că creșterea violentă va fi sursa pentru plata compensațiilor pentru consumatorul vulnerabil – au fost deja declarații că plata se va face din câștigurile furnizorilor care iată, le obțin prin dublarea tarifelor industriale
- nu mai există deloc energie „Made in Romania”? Avem cărbune, apă, gaz, petrol, unde sunt, cum pot fi optimizate chiar și tranzitoriu și chiar și cerând acordul UE, până intră banii pentru Green Deal și avem trecere la energie neconvențională?
- de ce atunci când eram pe contracte fixe am fost încurajați de autorități să mergem în piața liberă, unde „competiția va regla prețurile”?
- și nu în ultimul rând, unde se va ajunge? La 1000 lei / MWatt – repet, de aproape 4 ori prețul din 2019 – putem ușor anticipa o inflație anualizată de 7-8%
Sper ca de luni încolo unele dintre aceste întrebări, dar și altele, să-și găsească răspuns.
Opinie de Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj
CITEȘTE ȘI
Opinie. CEO Dragoș Damian, Terapia Cluj: „Ne-am transformat într-o țară dependentă de importuri. Am făcut praf toată industria”