monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Mașină, căzută 3 metri într-o râpă, aproape de Băișoara. Doi tineri, duși de urgență la spital. FOTO

Un șofer a căzut cu mașina 3 metri într-o râpă în apropierea localității Băișoara. Doi tineri au fost răniți după impact.

Mașină, căzută 3 metri într-o râpă, aproape de Băișoara. Doi tineri, duși de urgență la spital. FOTO

 

 


Incidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 1:20. 

 


Băieții, șofer și pasager în mașina respectivă, au suferit traumatisme la nivelul picioarelor, așa că salvatorii au fost nevoiți să folosească echipamentul de descarcerare. 

„Intervenție în urma căderii unui autoturism la o diferență de nivel de cca 3m. O autospecială și două echipaje SMURD au intervenit în cursul nopții trecute pentru a gestiona o situație de urgență generată în urma ieșirii în afara părții carosabile a unui autoturism, în apropiere de localitatea Băișoara.


Pompierii au fost alertați în jurul orei 1.20, iar în momentul sosirii la fața locului au găsit un autoturism căzut într-o râpă cu o adâncime de cca 3 m, în care se aflau două persoane care prezentau traumatisme la nivelul picioarelor și care necesitau extragerea cu echipamentele speciale.

Astfel, salvatorii au acționat imediat pentru a evalua și a scoate cele două persoane din autoturism și a le aduce la nivelul părții carosabile, astfel încât să poată primi asistență medicală în ambulanțele dislocate la locul evenimentului. Cei doi tineri au fost transportați la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate.


La fața locului au mai fost consultați alți doi tineri, dintre care unul a fost transportat la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate”, a transmis ISU Cluj.

CITEȘTE ȘI:


VIDEO. Accident GROAZNIC lângă Gilău! Doi șoferi au intrat în stop cardic, după care au MURIT

 

Barbatul căzut de la 10 metri înălțime în Turda a MURIT, în ciuda efoturilor medicilor