Actualitate
Festival de colinde pentru elevi. Cine au fost câştigătorii?
Festivalul-concurs de colinde şi tradiţii de Crăciun a deschis manifestările dedicate sărbătoririi Eparhiei Clujului.
Manifestările dedicate împlinirii a 90 de ani de la reînfiinţarea Eparhiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului şi Clujului (1921-2011) au fost deschise, sâmbătă, în prezenţa mitropolitului Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Andrei Andreicuţ, prin Festivalul-concurs de colinde şi tradiţii de Crăciun „Episcop Nicolae Ivan”.
La concurs au participat 11 formaţii alcătuite din elevi de liceu şi de gimnaziu din judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud. Spectacolul a fost găzduit de Cercul Militar.
„Azi ne-am regăsit cu toţii în vocile acestor copii atât de talentaţi şi cu inima plină de frumuseţe. Cred că prin acest festival tinerii au demonstrat că pot fi misionari ai etosului străbun. Juriul s-a ghidat în evaluare după acurateţea interpretării, repertoriu, autencitatea lui şi prezenţa scenică”, a spus părintele profesor Liviu Vidican Manci, inspectorul de religie la Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, care s-a ocupat de organizarea festivalului.
Juriul festivalului a acordat Premiul I formaţiilor corale de la Colegiul Naţional „Gheorghe Bariţiu” din Cluj-Napoca, Şcoala generală din comuna Răchiţele, judeţul Cluj, şi Liceul de muzică „Tudor Jarda” din Bistriţa.
Premiul al II-lea a revenit Şcolii generale „Enea Grapini” din comuna Şanţ, judeţul Bistriţa-Năsăud, Şcolii generale din comuna Târlişua, judeţul Bistriţa-Năsăud şi Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Turda.
Grupurile corale de la Şcolile „Emil Isac” şi „Horea” din Cluj-Napoca au fost răsplătite cu premiul al III-lea.
Menţiuni au fost acordate Grupului Şcolar „Alexandru Borza” şi Liceului de muzică „Sigismund Toduţă” din Cluj-Napoca, precum şi Şcolii „Mihai Eminescu” din Dej.
Premii speciale au fost conferite Corului Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca condus de părintele prof. univ. Petru Stanciu şi Grupului coral al Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca condus de părintele profesor Daniel Mocanu, care au deschis şi apoi au încheiat cu colinde excelent interpretate, pe patru voci, manifestarea.
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului a oferit daruri tuturor elevilor participanţi la concurs, constând în rechizite şcolare, dulciuri şi fructe. Au fost, de asemenea, felicitaţi şi răsplătiţi cu daruri tradiţionale de Crăciun profesorii care i-au pregătit pe elevi. Diplomele de premiere şi darurile au fost înmânate fiecărui participant, cu cuvinte de apreciere, de mitropolitul Andrei Andreicuţ.
Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române va participa, pe 6 şi 7 decembrie, la ceremoniile prilejuite de aniversarea a 90 de ani de la reînfiinţarea Eparhiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului.
Aceasta a fost reaşezată pe temeliile sale de către episcopul Nicolae Ivan, care s-a aflat în înaltul rang bisericesc timp de 16 ani şi a urmat cu consecvenţă principiile marelui mitropolit Andrei Şaguna. Instalarea în scaunul episcopal a părintelui Nicolae Ivan a avut loc la 6 decembrie 1921, în ziua sărbătorii ocrotitorului său, Sfântul Ierarh Nicolae. El a înfiinţat Academia Teologică (1924) din Cluj-Napoca şi a ridicat monumentala Catedrală Ortodoxă. Episcopul Nicolae Ivan a trecut la cele veşnice la 3 februarie 1936, fiind aşezat în cripta de sub altarul catedralei.