monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Baza militară de la Deveselu va fi finalizată în 2015

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a anunţat marţi că primii soldaţi americani au sosit deja la Deveselu, iar inaugurarea oficială a bazei militare va avea loc în 2015.

„Conform partenerilor noştri americani cu care colegii de la Ministerul Apărării sunt în contact, începând de anul viitor urmează o serie de activităţi pregătitoare pentru instalarea bazei militare de la Deveselu. Este eşalonată deja în etape sosirea unui număr de specialişti americani care vor începe pregătirea locaţiei, urmând ca la sfârşitul anului viitor şi începutul lui 2013 să înceapă construcţia principală”, a spus Aurescu după dezbaterea din comisiile de la Senat a Tratatului privind scutul antirachetă.El a adăugat că activităţile de pregătire sunt deja în curs şi anul viitor această activitate se va intensifica.Aurescu a spus că primii soldaţi americani au ajuns deja la Deveselu din primăvara acestui an iar activităţile de acolo au început deja „de o bună bucată de timp”.Secretarul de stat a mai menţionat că inaugurarea efectivă a bazei de la Deveselu este prevăzută pentru anul 2015.