monitorulcj.ro Menu
Actualitate

La Cluj vom avea un metrou mai mic, cu un singur tronson. Boc: „Va fi unul important”

Metroul din Cluj va avea un singur tronson, cu „anumite stații”, susține Emil Boc. Deși proiectul este finanțabil, banii sunt limitați.

La Cluj vom avea un metrou mai mic, cu un singur tronson. Boc: „Va fi unul important”

 

 


Proiectul metroului de la Cluj este finanțabil, dar cu bani reduși - 300 milioane de euro, plus o sumă care urmează să fie alocată.

 


Luând în considerare acest lucru, metroul va avea un singur tronson.

„Metroul este finanțabil. Este proiectul și de la București și de la Cluj, finanțabil. Evident că în condițiile în care s-au redus banii de la 70 la 40 miliarde de euro, de la 40 la 29 miliarde de euro au fost nevoiți și oamenii aceștia să reducă de la un miliard de euro, cât avem, să reducă și pentru București și pentru Cluj la o sumă de minim 300 milioane de euro, la care, se vor adăuga bani din Programul Operațional de Transporturi din Fonduri Europene. Deci vom avea suta de finanțare din PNRR, plus bani din fonduri europene, astfel încât să se facă un tronson cu anumite stații, care să fie funcțional și care să aibă coerență din exercițiile financiare europene să se asigure în continuare finanțare”, a explicat Emil Boc la o emisiune radio.


Deși metroul va avea un singur tronson, acesta va fi unul important pe care îl vor stabili specialiștii:

„Gândiți-vă că noi când am început proiectul metroului nu aveam PNRR - nu exista la momentul acela. Ne-am gândim că vom face în 15 ani metroul, ne-a apărut o oportunitate și am fructificat-o. Iată, 300 milioane de euro le-am câștigat. Vom avea un tronson important pe care îl vor stabili specialiștii, care să se poată face din cele 300 de milioane din PNRR, plus cât ni se va mai aloca. Din acea sumă se va scoate la licitație tronsonul care să se poată face. Metroul merge mai departe.


Toată lumea a întrebat, nu se face la Cluj întregul metrou? Nici nu se putea face în condițiile în care banii sunt, prin excelență, limitați. Nu se putea face niciunde dintr-o singură sursă de finanțare”, a adăugat Boc.

CITEȘTE ȘI:


Metroul și Centura Metropolitană din Cluj rămân fără fonduri de la PNRR? Emil Boc: „Proiectele merg mai departe”

 

Centura metropolitană mai are o șansă. Boc: „Nu s-a pierdut finanțarea. Banii se iau din alt buzunar”