monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Restricțiile DURE nu au dispărut de tot din Cluj! Circulația după ora 20, interzisă într-o localitate

Restricțiile dure nu au dispărut în totalitate din județul Cluj. Într-o localitate circulația e interzisă după ora 20, începând de miercuri.

Restricțiile DURE nu au dispărut de tot din Cluj! Circulația după ora 20, interzisă într-o localitate

 

 


În comuna Petreștii de Jos, unde incidența COVID-19 este 4,86, se aplică restricții dure de miercuri.  

 


Având în vedere că rata de infectare depășește 4 cazuri de COVID-19 la 1.000 de locuitori, dar nu 7,5, circulația va fi interzisă după ora 20:00 în Petreștii de Jos în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. 

Începând de miercuri, 19 mai, în această comună se aplică următoarele măsuri:


- se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00-5.00, iar în celelalte zile ale săptămânii (de luni până joi) se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22.00-5.00;

- se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 5.00-18.00, iar în celelalte zile ale săptămânii (de luni până joi) magazinele care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, trebuie să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 5.00-21.00;


- se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness.

Pe de altă parte, comuna Sâncraiu scapă de restricții după ce incidența cazurilor de COVID-19 a scăzut sub 3,5 infectări la 1.000 de locuitori. 


Rata de infectare în Sâncraiu este de 3,26 cazuri de COVID-19 la 1.000 de locuitori. Măsurile se ridică de marți, 18 mai. 

CITEȘTE ȘI:

Scenariile școlilor din Cluj s-au schimbat! Când se vor întoarce elevii fizic la școală?

 

De ce s-au relaxat restricțiile mai devreme? Florin Cîțu: „Rata de pozitivare a scăzut”