monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Primul concert cu public de la Cluj va avea 800 de participanți. Evenimentul, organizat în 15 mai

Ministerul Culturii a anunțat că evenimentul-pilot organizat în data de 15 mai la Opera Română din Cluj-Napoca va avea aproximativ 800 de participanți, concertul având loc în interior.

Primul concert cu public de la Cluj va avea 800 de participanți. Evenimentul, organizat în 15 mai.

 

 


Sâmbătă, 15 mai, de la ora 19.00 va avea loc la Cluj-Napoca premiera „Faust” de Charles Gounod (în concert), eveniment care va impune respectarea unor măsuri de siguranță care urmează să fie anunțate în curând de Guvern. Conform unui comunicat emis luni de Ministerul Culturii, concertul va avea aproximativ 800 de participanți.

 


„Sunt încântat de faptul că cele trei instituţii de spectacole din subordinea Ministerului Culturii au răspuns invitaţiei noastre de a organiza aceste evenimente-pilot, care vor fi un punct de plecare pentru stabilirea normelor de redeschidere a activităţii cu publicul în sectoarele cultural-creative. A fost un drum anevoios, dar iată că facem primul pas spre revenirea la normalitatea aşa cum o ştiam înainte de pandemie.

Participanţii trebuie să ştie însă că vor fi monitorizaţi timp de 14 zile pentru a vedea dacă se va înregistra vreun caz de îmbolnăvire sau ne vom bucura de o incidenţă zero, aşa cum s-a întâmplat şi în alte programe-pilot desfăşurate în alte ţări. Totodată, doresc să mulţumesc tuturor partenerilor de dialog şi instituţionali care sunt alături de noi pentru a putea implementa eficient cele patru evenimente programate”, a declarat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, în cadrul comunicatului emis de minister.


România „dă startul” evenimentelor-pilot cu public

În total, în România vor avea loc în perioada următoare, patru evenimente-pilot cu public, unul dintre acestea fiind cel organizat la Cluj.

„Mult sperat, momentul revederii în sala mare a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca a sosit! Începând cu data de 15 mai 2021, publicul se va bucura din nou de spectacolele montate live pe scenă! La un an de la închiderea sălii de spectacole, suspendarea evenimentelor oferite cu sala plină și prezentarea a peste o sută de transmisiuni online, artiștii teatrului liric clujean își reiau activitatea în aplauzele publicului.


Opera Națională Română din Cluj-Napoca pregătește o serie de patru evenimente, începând cu o premieră prezentată în cadrul programului-pilot inițiat de Guvernul României prin Ministerul Culturii și Ministerul Sănătății, cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, dedicat reluării spectacolelor în săli, și un număr de trei evenimente prezentate respectând toate măsurile în vigoare, impuse de autorități”, a transmis Opera Română din Cluj.

Și alte evenimente cu public vor avea loc la Cluj după organizarea concertului din 15 mai, datele anunțate pentru acestea fiind 21, 25 și 29 mai.


Celelalte evenimente din țară vor avea loc după cum urmează:

-14 mai, intervalul 19,00-21,00, „Libera Musica”, eveniment organizat în interior, număr participanţi: aproximativ 700; organizator: Opera Naţională Bucureşti;
-15 mai, intervalul 19,00-21,00, „Dineu cu proşti” de Francis Veber, eveniment organizat în interior, număr participanţi: aproximativ 800; organizator: Teatrul Naţional Bucureşti;
-16 mai, intervalul 19,00-21,00, „Libera Musica”, eveniment organizat în exterior, număr participanţi: aproximativ 1.000; organizator: Opera Naţională Bucureşti.

CITEȘTE ȘI

Concert de operă-test la Opera Română din Cluj! Premierul României a aprobat decizia