monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Zbor cu elicopterul, parapanta și alte experiențe spectaculoase, disponibile pe Aplicația Extasy, deținută de fondatorul Untold și Neversea

Zborul cu elicopterul, cu avionul, trasee extreme cu motocicleta, o zi întreagă la golf sau chiar un zbor cu parapantă, toate sunt la un click distanță acum pe aplicația experiențelor spectaculoase, Extasy. Fondatorul festivalurilor UNTOLD și Neversea, Bogdan Buta, alături de alți investitori au pornit în luna decembrie acest proiect care a adunat deja investiții de 1 milion de euro.

Zbor cu elicopterul, parapanta și alte experiențe spectaculoase, disponibile pe Aplicația Extasy


 

În acest moment, pot avea acces doar cei care se înscriu pe extasy.com și au un telefon cu sistem de operare IOS. Ei vor primi o invitație pentru acces în varianta de beta a aplicației și chiar și un premiu.


 

În aplicația Extasy există deja peste 100 de experiențe disponibile în Cluj-Napoca și București și se adresează atât iubitorilor de sporturi extreme, cât și celor care sunt pasionați de activități exclusiviste, relaxante, dar și de experiențe spectaculoase, pe care le pot găsi în orașul din care sunt și pe care le pot face chiar cadou celor dragi.


În acest moment, cei interesați pot alege să facă rafting, paintball, zbor cu avionul, zbor cu elicopterul, trasee extreme cu motocicleta, degustări de vin, ciocolată și mâncare, o zi întreagă de golf, sailling party, Thai Experiences, Spa, tururi de orașe, zbor cu parapanta și multe alte experiențe unice. În curând, în aplicație, iubitorii de festivaluri vor putea accesa experiențe unice de festival, precum meet&greet cu artiștii preferați, dar și acces în backstage-ul unora dintre cele mai mari festivaluri din Europa, UNTOLD și Neversea.

Din luna iunie, aplicația va fi disponibilă în întreaga țară pentru toată lumea, atât în sistemul de operare IOS, cât și cel Android. În momentul lansării, în aplicație vor exista peste 500 de experiențe, atât din țară, cât și din străinătate.


Aplicația, care poate fi testată de utilizatorii iOS, a atras investitori importanți precum Voicu Oprean, fondatorul companiei de software din Cluj-Napoca AROBS, Patrick Ciorcilă, co-fondator Sports Festival, fondul de investiții Early Game Ventures, Cristina Filip, partener în cadrul firmei de avocatură Filip& Company, și Avi Cicirean, fondatorul Brand Minds.

În prezent, evaluarea business-ului a crescut de la 3,5 milioane de euro în luna decembrie, la 6,5 milioane de euro, iar investiția din primul stadiu (pre-seed- suma de care are nevoie un start-up pentru a derula proiectul) a crescut la 1 milion de euro.


Prin această aplicație se dorește și generarea unui ecosistem antreprenorial care să încurajeze cât mai mulți tineri să își dezvolte un business în această zonă de experiențe pe care mai apoi să îl poata înscrie în aplicația Extasy. De altfel, și vendorii care vor să își înscrie experiențele în aplicația Extasy o pot face la adresa de mail sales@extasy.com.

Totodată, toți cei care își doresc să facă parte din echipa proiectului, de la developeri până la pasionați de social media pot trimite un mail la adresa jobs@extasy.com.