monitorulcj.ro Menu
Actualitate

900 de oameni din Chinteni așteaptă să se vaccineze anti-COVID. Primar: „Șansele de programare sunt inexistente”

Peste 900 de oameni din Chinteni sunt puși pe listele de așteptare pentru vaccinare anti-COVID, iar edilul comunei deja nu mai are răbdare și nu este de acord cu modul de organizare.

900 de oameni din Chinteni așteaptă să se vaccineze anti-COVID. Primar: „Șansele de progrmare sunt inexistente”

 

 


Primarul comunei Chinteni din județul Cluj, Lucia Suciu este nervoasă pe coordonatorul campaniei de vaccinare Valeriu Gheorghiță și de modul în care este create platforma de programare pentru vaccinare. Ea spune că platforma este inutilă pentru că sătenii sunt în competiție cu toți românii.

 


În acest moment se află pe listele de așteptare 900 de oameni din comuna Chinteni, iar edilul a zis că s-a săturat să strângă din dinți și să nu spună nimic.

 


„Am muncit mereu să transform comuna noastră într-un model de conviețuire și bunăstare, să răspund nevoilor corecte și coerente ale oamenilor care m-au investit cu încrederea lor de mulți ani. Am reușit în mare măsură și sunt conștientă că încă mai am multe de făcut. În pandemie ne-am confruntat cu toate stările cu care s-au confruntat toți românii: durere, teamă, necazuri și emoții.

M-am format profesional în zona de sănătate și simt că această vocație m-a făcut să iubesc și mai mult oamenii. Mi-am zis să fac tot ce pot ca să ajut comunitatea mea și, ceea ce declarau în fapt și conducătorii țării, să ajut cum mă pricep eu mai bine oamenii în lupta cu boala nemiloasă.


Am muncit fără ezitare să creez condițiile pentru un centru de vaccinare impecabil în comună. Efortul echipei primăriei nu e de neglijat, dar asta nu contează și nu a contat niciodată când am calculat importanța rezultatelor pentru oamenii din comună. Am reușit să autorizăm un flux de vaccinare pentru vaccinul AstraZeneca.

Am descoperit că, deși consideram că acoperă cea mai largă plajă de vârstă a cetățenilor comunei, devine insuficientă această opțiune pentru că platforma de vaccinare mi-a pus oamenii din comună în competiție cu cei din întreaga țară, iar șansa lor de vaccinare a ajuns să fie decisă de hazardul permisivității platformei de vaccinare.


Avem la primărie o listă de așteptare de peste 900 de oameni din comună, iar șansele de programare sunt practic, inexistente. Platforma permite înscrierea a 60 de persoane pe zi, dar în aceste zile, dacă dorești să te înscrii pe platforma de vaccinare, constați că nu sunt locuri. Realitatea constatată e mult mai cruntă: această platformă este blocată de către autoritățile conduse de distinsul domn Gheorghiță.

Am strâns din dinți și mi-am spus: nu-i bai, muncim și pregătim condiții optime și pentru un al doilea flux de vaccinare, pentru un alt tip de vaccin ca să nu mai avem nici limitări de vârstă, nici alte tipuri de blocaje din diverse alte considerente, ca să reușim vaccinarea a cât mai multe persoane din comunitatea noastră, cât mai repede cu putință, în paralel cu vaccinarea altor persoane doritoare din localitățile apropiate sau îndepărtate ale țării.

Am parcurs toți pașii procedurali, am efectuat toate dotările și nenumăratele drumuri tradiționale de luat lumină și avize de la București pentru aprobarea acestui al doilea flux și nu am primit până acum decât promisiuni neîmplinite și termene nerespectate pentru încercarea noastră.

Am ajuns în punctul în care nu pot să nu mă întreb și vă spun sincer că nu pot să o mai fac în tăcere: oare cei care conduc această operațiune de vaccinare în țara noastră doresc cu adevărat vaccinarea? De ce promiteți și de ce înaintați termene de soluționare pe care nu le respectați, domnule Gheorghiță? Unde este limita dintre ceea ce spuneți, ceea ce promiteți să realizați pentru comunitățile care v-au venit în întâmpinare cu toate condițiile create pentru realizarea vaccinării în centrele din mediul rural și ceea ce faceți în realitate?", a scris Lucia Suciu pe pagina de Facebook.

CITEȘTE ȘI:

Clujul are cele mai lungi liste de așteptare pentru vaccinare, după Capitală