Cartierele Clujului, împărțite odinioară în funcție de meserie. Ce ocupație aveau clujenii în cartierul în care locuiești?

 

 

Cele 5 cartiere vechi ale Clujului erau următoarele:

1.Cetatea Veche (Piața Muzeului, nordul Pieței Unirii, partea de vest a străzii Regele Ferdinand, Piața Mihai Viteazu și strada Horea);

2.Cartierul Lung (estul străzii Regele Ferdinand, cartierul Mărăști, strada principală era actualul Bulevard 21 Decembrie 1989);

3.Cartierul de Mijloc (estul Pieței Unirii, actualul Bulevard al Eroilor, strada I.C. Bratianu, Iuliu Maniu și Dorobanți);

4.Cartierul Lupilor (Mihail Kogălniceanu, sudul Pieței Unirii, strada Napoca, Universității și Clinicilor și Piața Lucian Blaga);

5.Cartierul Sfeclei (aproximativ actualul Mănăștur, se întindea până în Feleac), delimita satul Cluj și era la 1 km de frontiera cu Regatul Român (în perioada anilor 1940-1944).

Aceste cinci cartiere au fost împărţite la rândul lor în 12 zecimi care erau conduse de câte o căpetenie . „Zecimea era o subunitate administrativă formată iniţial din zece case sau gospodării dar care, în secolele mai apropiate de noi, cuprindeau mult mai multe gospodării. Oraşul împrejmuit cu ziduri era împărţit în 5 zecimi, oraşul din afara zidurilor în 6 zecimi, iar satul Feleacu era socotit a fi o zecime aparte a oraşului”, a afirmat istoricul clujean Lukács József.

Bresle, influențe maghiare și o fabrică de bere

Cetatea Veche (împărțită în bresle și hoștezeni), Cartierul de Mijloc și cei al Lupilor coincideau mult cu vechea Cetate a breslelor, fapt pentru care acolo erau o grămadă de meșteri, de la croitori, cizmari, pantofari, până la tâmplari, fierari sau zidari.

Cartierul Lung/Longa este locuit în mare parte de maghiari, Bd. 21 Decembrie 1989 numindu-se pe vremea aceea strada Ungurilor. Aici exista de asemenea o varietate de ocupații, diferența fiind că obiectele confecționate în această zonă, fie cizme, fie porți forjate, aveau acel specific maghiar.

Cartierul Sfeclei era de asemenea locuit de o varietate de meșteri, dar acesta nu a fost inclus în Cetatea propriu-zisă a Clujului decât destul de târziu, deși îl împrejmuia. Odată cu deschiderea fabricii de bere, în anul 1878, mulți și-au găsit de muncă acolo. Ulterior au început să se deschidă multe alte fabrici, care s-au umplut rapid de cei care voiau să aibă un venit decent.

Hoștezenii, marii „grădinari ai Clujului”

Hoștezenii reprezentau mai mult decât o breaslă, erau un popor. Aceștia au fost aduși din Ungaria și aveau influențe germane. Ei se situau în zona Gheorgheniului de azi, a Mărăștiului (în special zona cu strada Paris, Gheorghe Lazăr, etc.) și Horea (strada Gării mai ales). Acela era considerat Orașul de Jos în secolul al 18-lea.

Nu erau considerați țărani, ci agricultori sau grădinari de înaltă speță, deși duceau un trai modest. De la ei cumpărau legume și fructe doar aristocrații, fiind considerate cele mai proaspete și bune întotdeauna. Erau văzuți ca cetățeni ai Clujului, deși locuiau, în mare parte, în afara cetății, acest lucru fiind benefic agriculturii. Însă în caz de pericol, aceștia puteau conta oricând pe apărarea din partea celor din cetate.

Odată cu Revoluția ”socialistă/comunistă”, au fost deposedați și de pământ, și de locuințe. Câțiva s-au reprofilat, angajându-se la Căile Ferate pentru a suplini veniturile, dar rapoartele arată că foarte mulți au ajuns să se sinucidă atunci, din cauza faptului că li s-a ”smuls” modul de viață pe care îl aveau.

Acum mai sunt aproximativ 20-30 familii hoștezenești, majoritatea fiind în zona Iris, Dâmbul Rotund. O mică parte din felul în care trăiau, aspectul locuinței lor și a portului poate fi observată și azi într-unul dintre turnurile Bisericii cu două turnuri din Cluj, biserică ce a aparținut acestora. Totodată, acolo poate fi ascultat, din când în când, corul Gabriel Betleem, vechi de mai bine de 150 de ani, care păstrează tradiția hoștezenească.