monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Reguli noi pe lacurile Tarnița și Fântânele. Amenzi dure pentru „șmecherii” care navighează cu bărci cu motor

Noul regulament de navigație pe lacurile Tarnița și Fântânele s-a definitivat și urmează să fie supus unei dezbateri iar apoi va merge pe masa consilierilor județeni pentru aprobare.

Reguli noi pe lacurile Tarnița și Fântânele. Amenzi dure pentru „șmecherii” care navighează cu bărci cu motor

 

 


Noul regulament propus de Consiliul Județean Cluj prevede sancțiuni dure pentru cei care folosesc bărci cu motor pe lacurile Tarnița și Fântânele.

 


Forma finală de regulament răspunde tuturor solicitărilor clujenilor care și-au spus punctul de vedere în dezbaterea organizată în luna februarie. Unele propuneri au fost acceptate.

O nouă prevedere arată modificări la degrevarea biroului Arii Protejate din cadrul Serviciului Salvamont al Județului de activitatea de control de pe lacuri și de aplicarea sancțiunilor pe Tarnița și Fântânele.


Regulamentul pentru Tarnița prevede trei zone de lac, în două dintre ele fiind interzisă naviagația, iar în cea de-a treia este permisă dar nu cu ambarcațiuni care utilizează combustibili fosili, cu excepția celor care sunt deținute de autoritățile publice și se află în misiune. 

Cele trei zone:


ZONA I este situată în imediata apropiere a barajului la mai putin de 200 m pe toată lățimea lacului,
ZONA II cuprinde zona plajelor I,II,III,IV și V la o distanță de 50 m de la mal spre interiorul lacului
ZONA III cuprinde toate celelalte enclave si aducțiuni, inclusiv coada lacului.

Amenzi usturătoare pentru oamenii care încalcă noul regulament

Persoanele care încalcă acest regulament vor fi sancționate, regulamentul stabilind mai multe amenzi: de la 3.000 la 6.000 pentru persoane fizice și de la 25.000 la 50.000 lei pentru persoanele juridice.


Pentru oamenii care navighează în zonele I și II sau cei care realizează activități de întreținere a bărcilor direct pe lacuri vor plăti amenzi între 3.000 și 5.000 de lei.

Amenzi între 1.000 și 3.000 lei sunt fixate și pentru cei care nu reduc viteza în zona II, navighează la o distanță mai mică de 20 de metri de maluri sau nu respectă regulile generale privind navigația pe lac (distanța între ambarcațiuni, partea pe care se merge etc).

S-a schimbat și conducerea, președintele Consiliului Județean, Alin Tișe va desemna persoanele abilitate pentru controalele pe lac, prin urmare, Contras și Ariile Protejate nu se vor mai ocupa de această activitate.

Vezi tot regulementul la secțiunea de fișiere.

CITEȘTE ȘI:

Șmecherii, „alungați” de pe lacurile Tarnița și Beliș-Fântânele. Dezbatere cu scântei privind regulamentul care interzice bărcile cu motor