monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Noi detalii despre ancheta morții bucătarului Adrian Pop: IPJ a confirmat participarea a doi polițiști la petrecere

Noi detalii despre ancheta în care bucătarul Adrian Pop a murit după ce a participat la o petrecere cu mai mulți polițiști, IPJ confirmă participarea a doar doi polițiști care se aflau în timpul liber.

Noi detalii despre ancheta morții bucătarului Adrian Pop: IPJ a confirmat participarea a doi polițiști la petrecere

 

 


Anchetatorii au stabilită că la petrecerea la care a participat bucătarul Adrian Pop au participat și doi polițiști care se aflau în timpul liber. Încă nu s-a stabilit modul prin care a murti bucătarul, însă cercetările continuă până la găsirea vinovatului. De asemenea, înregistrările audio-video sunt analizate acum de autorități.

 


„În cauza ce are ca obiect circumstanțele în care numitul POP ADRIAN VASILE a suferit leziuni traumatice în noaptea de 07 martie a.c., ora 3:00, în prezent se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Având în vedere informaţiile apărute în spațiul public, privind posibila implicare a unor agenți de poliţie, dosarul penal a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj la inițiativa reprezentaților Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj. Cercetările sunt efectuate de către poliţişti specializați în cauze de violență sub coordonarea directă a procurorilor de la acest parchet”, a transmis IPJ Cluj.


S-au ridicat și înregistrările video de la eveniment

„Până la acest moment, în cadrul anchetei au fost audiate peste 10 persoane în calitate de martori, iar activităţile de audiere continuă şi în prezent. Au fost efectuate testări ale comportamentului simulat și au fost constatate, ridicate și conservate urme de la locul faptei și de pe hainele și corpul unor persoane.

Totodată, au fost efectuate constatări medico-legale asupra corpului victimei şi o autopsie la care a participat alături de procuror și lucrătorii de poliţie, un expert medico-legal desemnat de familia victimei Pop Adrian Vasile.


De asemenea, au fost identificate și ridicate toate înregistrările video de la faţa locului. Imaginile sunt analizate în prezent şi urmează să fie valorificate în cadrul anchetei penale.

Având în vedere nevoia asigurării opiniei publice de obiectivitatea totală a organelor de anchetă, la inițiativa Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj au decis ca toate audierile persoanelor implicate în eveniment să fie realizate de procurori.


Tot pentru corecta informare a opiniei publice, aducem la cunoștință faptul că din cercetări a rezultat că evenimentul de data de 06-07 martie a.c. a fost o întâlnire cu caracter privat la care au participat două persoane care sunt angajați ai Inspectoratului de Poliție Județean Cluj. Aceste persoane se aflau în afara orelor de program, nu exercitau activități specifice funcției și nu purtau însemnele specifice autorității publice”, a transmis IPJ Cluj.

CITEȘTE ȘI:

Bucătarul Adrian Pop a murit! A ajuns în stare gravă la spital, după o petrecere cu mai mulți polițiști