monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Lucrări de toaletare a arborilor de pe marginea drumurilor județene

Consiliul Județean Cluj a demarat lucrările de toaletare a arborilor din vecinătatea drumurilor județene.

Lucrări de toaletare a arborilor de pe marginea drumurilor județene

 

 


Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere care au drept scop asigurarea unei mai bune vizibilități în trafic și, astfel, creșterea siguranței circulației rutiere pe drumurile județene pe care le are în administrare.

 


Lucrările de întreținere specifice constau în toaletarea arborilor situați în apropierea căii de rulare și în zonele situate în vecinătatea drumului.

Operațiunile au demarat în cursul acestei săptămâni, pe sectorul de drum Vultureni – Panticeu, situat pe drumul județean 109A, urmând ca, în perioada următoare, acestea să continue și pe alte drumuri județene sau acolo unde situație o impune.


Lucrările sunt executate cu ajutorul utilajelor din dotare și cu personalul propriu din cadrul Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat a Consiliului Județean Cluj.

CITEȘTE ȘI


Proprietarii din Sopor, chemați la dezbaterea privind PUZ-ul viitorului cartier