Actualitate
O nouă amenințare pentru Pădurea Hoia Baciu! Activiștii cer prefectului să anuleze construcția a 700 de apartamente
Adrian Dohotaru atrage atenția asupra unui proiect imobiliar care ar putea distruge Pădurea Hoia Baciu. El a depus deja o sesizare la Instituția Prefectului pentru a nu aproba autorizația de construire.
Adrian Dohotaru, fost deputat independent a depus o sesizare oficială prin care cere prefectului Tasnadi Szilard Istvan să anuleze autorizația de construire a unui imobil cu 700 de apartamente în zona Pădurii Hoia Baciu. Motivul este că acest proiect imobiliar ar putea produce un adevărat hos pentru alte proiecte ale Consiliului Județean,cum ar fi extinderea Parcului Etnografic.
„Am depus o sesizare oficială prin care cer prefectului să suspende autorizația de construire emisă în ultimele zile de mandat ale fostului primar Șulea pentru investitorul imobiliar Vasile Salanță.
Drumul prin pădure e gândit ca să servească drept drum de șantier și ulterior pentru traficul auto generat de acest ansamblu imobiliar cu 700 de locuințe, pentru blocuri de 10 niveluri. Drumul de șantier se bate cap în cap cu planurile Consiliului Județean de a extinde parcul etnografic cu alei pietonale, unde acum ar trece mașini de mare tonaj, dacă se realizează ansamblul imobiliar”, a scris Adrian Dohotaru pe Facebook.
Monitorulcj.ro l-a contactat pe noul prefect al Clujului pentru a vedea care vor fi soluțiile pentru această sesizare. Tasnadi Szilard Istvan a spus că momentan nu a primit nicio sesizare, dar atunci când o va primi se vor analiza toate posibilitățile: „Nu am primit încă sesizarea. După avizul compartimentului de specialitate vom adopta o soluție”.
Cine este Valeriu Salanță?
Vasile Salanță este un dezvoltator imobiliar din Cluj. Se presupune că în trecut el a fost partener de afaceri cu fostul chestor de poliție, Teodor Pop Puscaș și cu șeful Ocolului Silvic, Adrian Apostoaie. Acum doi ani, clujenii au fost foarte iritați de un proiect imobiliar cu 10 etaje între Parcul Rozelor și Parcul Iuliu Hațieganu care a fost aprobat de Primăria Cluj-Napoca. Inițiatorul proiectului a fost firma suceveană General Construct, dar s-a dovedit că adevăratul beneficiar al acestui proiect a fost chiar Vasile Salanță.El este cunoscut și pentru afacerile cu lemn făcute în zona Gilău – Someșul Rece.
De asemenea, fostul deputat independent amintește că în trecut un proiect asemănător a fost respins de instanță pentru că Planul Urbanistic Zonal a expirat. Adrian Dohotaru spune că acum treaba este mult mai serioasă, deoarece această construcție pune o presiune mai mare pe pădure. El susține că Prefectura poate cere Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC) să controleze autorizația de construire, iar apoi să atace această autorizație.
„Un alt ansamblu de 800 de locuințe, lipit de dezvoltarea imobiliară a lui Vasile Salanță, a fost deja suspendat de instanță, pe motiv că a expirat PUZ-ul (Planul Urbanistic Zonal) pe baza căruia s-a dat autorizația de construire. Amintesc că pe câteva hectare bune s-au ras mii de copaci și vegetație, care deși lipite de pădure, se aflau în afara fondului forestier. Am intervenit și atunci, dar miza acum e pe blocarea unui proiect imobiliar haotic, care pune o presiune mult mai mare pe pădure decât tăierile ilegale și legale.
Dacă inițial șeful Ocolului Silvic, Adrian Apostoaie, fost și poate actual partener de afaceri al lui Vasile Salanță, a spus că drumul e în regulă pentru o publicație locală, acum recunoaște, după scandalul public, că e ilegal.
Instituția prefectului are prerogativele legale să ceară Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC) să controleze autorizația de construire și certificatul de urbanism care s-au emis pe baza acelor PUZ ieșite din vigoare odată cu vechiul PUG (Planul Urbanistic General). Apoi să atace autorizația de construire în contencios administrativ”, a mai scris Dohotaru.
Clujenii au creat o petiție pentru oprirea acestui proiect
Acest proiect imobiliar a intrat în atenția lui Adiran Dohotaru, după ce au apărut niște fotografii cu un șantier ilegal care s-a realizat pe drumurile din pădure. Prin urmare, clujenii au făcut o petiție pentru a opri acest proiect imobiliar chiar în buza pădurii:
„Un nou proiect imobiliar amenință Pădurea Hoia! Sute de apartamente vor fi construite la liziera pădurii dacă actualul proiect este aprobat.
Mobilizează-te! Semnează și distribuie petiția pentru a opri haosul urbanistic”, se arată în descrierea petiției.
De-a lungul timpului, Adrian Dohotaru a luptat pentru Pădurea Hoia Baciu, iar de fiecare dată când a avut ocazia a vorbit despre toate ilegalitățile care se petrec la nivel administrativ și cât de afectată este pădurea de toate proiectele care par a fi „benefice” pentru econimia Clujului.
„Lăsați-mă să vorbesc din inimă: pe când eram băiet, păduri cutreieram. Eu n-am avut bunici la țară, aici am copilărit, în Hoia la alergare, în livada Palacsoy, în Făget și parcurile Clujului. Vă rog, nu distrugeți pădurea, nu sacrificați un bun comun, al clujenilor, pentru profit!
Astfel de abuzuri au loc pentru că autoritățile se bazează că nu reacționăm, că nu ne activăm civic. Acționează! Arată-le că îți pasă de pădurea, care a rămas un plămân verde nu doar pentru oraș, ci și pentru zona metropolitană! Spune-le să facă un pact să n-o afecteze cu dezvoltare imobiliară haotică! Spune-le să respecte legea”, a încheiat Adrian Dohotaru.
CITEȘTE ȘI: