Actualitate
„Imagini de poveste” la Cluj
Douăzeci de artişti ilustratori din Cluj, Bucureşti, Timişora, Arad şi Târgu-Mureş invită publicul clujean, astăzi, de la ora 19.00, la Librăria Cărturăreşti, la vernisajul expoziţiei lor colective.
Artiştii expozanţi fac parte din Clubul Ilustratorilor. Acesta a fost înfiinţat în anul 2006, de către Stela Lie, lector la Universitatea de Artă din Bucureşti, şi are menirea de a promova ilustraţia de carte românească, de a consacra denumirea de ilustrator ca profesie, de a creşte standardele pieţei de ilustraţie din România şi de a încuraja editurile de specialitate să colaboreze cu artiştii autohtoni.
Ilustraţia însoţeşte textul
Ilustraţia pare a fi menită să însoţească un text, explicându-l sau completându-l. „Lucrările din expoziţia aceasta nu sunt tablouri de galerie. Nu e de-ajuns să le priveşti şi să treci mai departe. Fiecare este o fereastră spre o lume fantastică din care se întrezăreşte doar un fragment – şi mai departe, ce se va întâmpla? Imaginea provoacă mirare, arătând şi ascunzând în acelaşi timp. Ilustraţiile lipsite de textul pe care ar fi trebuit să-l acompanieze invită privitorul să construiască singur poveşti, punându-i la încercare creativitatea”, a explicat Stela Lie.
La expoziţie participă artiştii Adriana Gheorghe, Alexandra Rădulescu, Alina Samoschi, Annamaria Tatu, Andreea Constantin, Cristiana Radu, Dana Matei, Eugenia Ilies, Ileana Surducan, Irina Dobrescu, Keszeg Ágnes, Livia Coloji, Madalina Andronic, Margareta Udrescu, Maria Moldovan, Maria Surducan, Raluca Ilie, Sandra Chivu, Sebastian Opriţă şi Suzan Suliman.