Actualitate
Sfântul Nicolae – Obiceiuri și tradiții de Moș Nicolae
Sfântul Nicolae, supranumit „Făcătorul de minuni” este unul dintre cei mai populari sfinți ai creștinității. Ce obiceiuri și tradiții au românii de Moș Nicolae?
Sfântul Nicolae, cunoscut sub numele de Sân-Nicoară în credința populară, este sărbătorit an de an în data de 6 decembrie. Numele de Moș Nicolae este legat de dărnicie și compasiune, dar și de cadourile pe care copii le primesc în această zi. În fiecare an, în seama de 5 decembrie, copiii știu că trebuie să-și lustruiască ghetele sau cizmele, pentru că Moș Nicolae va trece pe la ei pentru a le aduce daruri celor cuminți. Celor neascultători, însă, Moș Nicolae le va aduce o nuielușă, pentru a-i atenționa să își asculte părinții.
Legenda spune că este suficient ca Moș Nicolae să se uite prin ferestre pentru a-și da seama dacă un copil a fost cuminte sau nu.
Sfântul Nicolae. Originea tradiției de Moș Nicolae între legendă și realitate
Tradiția de Sfântul Nicolae își are originea în povestea personajului legendar și mitic, care a existat cu adevărat în perioada arhiepiscopului Sfântul Ierarh Nicolae, din Myra-Lichia (Turcia de astăzi), persoană cu credință nețărmuită în Dumnezeu, care a trăit în secolul al IV-lea. Lui Nicolae de Myra îi sunt atribuite numeroase fapte bune față de cei săraci și năpăstuiți, dar și miracole, numele său traducându-se prin „biruitor de popor”.
Provenind dintr-o familie înstărită și crescut în spiritul poveței creștine „să împarți averea săracilor”, la moartea părinților săi, și-a dăruit întreaga avere celor nevoiași.
Totuși, Sfântul Nicolae nu este numai protectorul celor săraci, ci și al copiilor, al marinarilor și al victimelor judecăților nedrepte, fiind venerat în întreaga lumea.
Sfântul Nicolae. Cea mai cunoscută legendă de Moș Nicolae
Una dintre cele mai cunoscute legende despre Moș Nicolae este povestea celor trei fete sărace, care neavând zestre nu puteau să se căsătorească și urmau să fie vândute de tatăl lor unor bărbați înstăriți. Se spune că Sfântul Nicolae, aflându-le durerea, le-a aruncat fiecăreia pe geam, într-o noapte, câte un săculeț de bani. Săculeții au căzut fie în ciorapii puși la uscat, fie în ghete. De aici este obiceiul cu darurile de Moș Nicolae să fie puse în ghetuțe.
Sfântul Nicolae. Obiceiuri de Moș Nicolae
Copiii din România au fost învățați că, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, Sfântul Nicolae sau Moș Nicolae, cum îl știu cei mici, vine și le încarcă ghetele, cizmele sau bradul cu dulciuri, jucării și daruri, dar unii găsesc și câte o nuielușă.
În unele zone, copiii îi lasă lui Moș Nicolae apă și morcovi pentru calului acestuia. În tradițiile românești, Moș Nicolae apare pe un cal alb, trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzește Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină și căldură, ajută văduvele, orfanii și fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor și salvează de la înec marinarii, apără soldații pe timp de război și de aceea este invocat în timpul luptelor. În această zi Moșul își scutură barba și începe să ningă. Dacă nu ninge, înseamnă că Sfântul Nicolae a întinerit.
La sate există un obicei, ca în ziua de Sfântul Nicolae, băieții să se organizeze în cete și să-și aleagă gazda unde vor merge pentru repetițiile colindelor de Crăciun și de Anul Nou.
Sfântul Nicolae. Tradiții în ziua de Moș Nicolae
Dacă la Sfântul Andrei se punea la încolțit grâul pentru a vedea cum va fi anul care vine, de Sfântul Nicolae se pun în apă crenguțe de pomi fructiferi, pentru ca acestea să înflorească, dovada iertării greșelilor, după cum spune tradiția. Acestea se așează lângă icoane ca să înflorească până de Anul Nou. Dacă acestea înfloresc până când anul se sfârșește, anul nou va fi unul roditor și plin de satisfacții.
În unele regiuni, fetele se adunau în ajunul sărbătorii pentru a face plăcinte, iar la nouă seara, băieții năvăleau peste ele și petreceau împreună.
Conform tradiției populare, în nopțile sfințite de sărbători, când cerurile se deschid și pentru noi, muritorii de rând, se spune că preț de o secundă, Sfântul Nicolae poate fi văzut stând în dreapta Domnului.