Actualitate
Dosar penal după inaugurarea nocturnei de la Florești. Peste 400 de persoane nu au respectat nicio regulă de protecție anti COVID19.
Dosar penal pentru nerespectarea normelor de siguranță pe timp de pandemie, pentru cei care au organizat inaugurarea nocturnei de la Florești. La eveniment au participat 400 de persoane.
Săptămâna trecută a fost inaugurată instalația nocturnei de pe stadionul Florești, unde au participat aproximativ 400 de persoane, care nu au respectat nicio regulă de distanțare fizică.
Prin urmare Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
„În data de 19.09.2020, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca s-a înregistrat dosarul penal cu nr. 5185/P/2020, dosar în care se desfăşoară urmărirea penală in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin. 1 C.pen., constând în aceea că, în contextul stării de alertă şi a măsurilor de prevenire sau combatere a bolii infectocontagioase SARS-COV-2, luate la nivel naţional, la data de 19.09.2020, ora 19:00, pe str. Someşului din localitatea Floreşti, jud. Cluj, era în desfăşurare o manifestaţie ocazionată de inaugurarea instalaţiei de nocturnă a terenului de fotbal, adunare la care au participat un număr de aproximativ 400 de persoane, fără a se respecta măsurile de distanţare social”, se arată în comunicatul de presă.
Cât a valorat proiectul?
În luna aprilie, Primăria comunei Florești a achiziționat, prin vânzare directă, o instalație de nocturnă în valoare de 450.000 de lei, adică peste 93.000 de euro, profitând de faptul că în perioada Stării de Urgență nu a fost nevoie de licitație pentru proiectele de până la 450.200 de lei.
CITEȘTE ȘI:
Coronavirusul, alungat la Florești de nocturna de 93.000 €! Cum a fentat Șulea o licitație?