Actualitate
Încă o localitate din județul Cluj are autobuze electrice
Primele autobuze electrice au ajuns în municipiul Dej. Până la sfârșitul lunii august, pe străzile din oraș vor circula 20 de astfel de mijloace de transport în comun.
Au sosit primele autobuze electrice care vor circula pe străzile din municipiul Dej.
„Urmează probele tehnice și procedurile de punere în circulație. Livrarea celor 20 de autobuze electrice pentru municipiul nostru este estimată de către furnizori a se încheia la finele lunii august 2020.Achiziția acestora a fost posibilă prin accesarea de fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020”, transmite Primăria Municipiului Dej.
Autobuzele electrice care vor fi livrate la Dej sunt produse în colaborare cu BMW i, iar garanția acestora este de doi ani sau 200.000 kilometri.
Totodată, lucrările de construire a noii autobaze au intrat în linie dreaptă.
„A fost ridicată structura noii autobaze Transurb SA. Aceste lucrări prin finanțate prin Programul Operațional Regional”, mai anunță reprezentanții administrației locale.
CITEȘTE ȘI:
20 de noi autobuze electrice au fost aduse la Cluj și au intrat în circulație