Cum arătau autobuzele din Cluj-Napoca în urmă cu mai bine de 40 de ani

Cluj-Napoca are cea mai modernă flotă de mijloace de transport în comun din țară. Istoria transportului în comun este însă una interesantă.

Sfârşitul primului război mondial a adus o înviorare a activităţii economico sociale şi - totodată - creşterea semnificativă a numărului de locuitori ai oraşului care, în 1920, ajung să numere 83.000 de inşi. În această situaţie, transportul public a devenit o problemă stringentă, a cărei rezolvare cerea măsuri rapide.

Astfel, în 1922, două autocamioane „Saurer" rămase captură de război, cumpărate de la armată - recondiţionate şi carosate în autobuze, dintre care unul cu etaj descoperit - asigurau transportul de călători în oraş, de la barierele Someşeni - azi piaţa Mărăşti - prin strada Dorobanţilor, Centru, Horea, până la gara CFR. Pentru protecţia călătorilor pe timp de ploaie, se utiliza o rogojină care acoperea etajul descoperit al autobuzului.

În anul 1924 au luat fiinţă societăţile „Blaga Mărgărit" şi „Rotaţia", prima desfiinţându-se după numai un an de existenţă.

Societatea „Rotaţia" s-a dezvoltat treptat, astfel că în 1926 a ajuns să aibă un număr de 32 de membri. Drept urmare a acestui fapt, pe diferite trasee ale oraşului ajung să circule peste 50 de autobuze. Dintre acestea, multe aparţineau unor particulari independenţi. Între 1929 şi 1930 a luat fiinţă „Uniunea Automobilelor de Călători şi Marfă", urmată, în 1931, de „Asociaţia Autocamionagiilor Profesionişti".

Cei mai mulţi posesori de mijloace de transport public s-au grupat în asociaţia proprietarilor de autobuze „Rapid", asociaţie care a obţinut ulterior, din partea primăriei, dreptul exclusiv de a organiza, în Cluj, transportul de persoane, în comun. Traseele autobuzelor legau, în continuare, gara oraşului de centru, precum şi de cartierele mărginaşe.

În pragul celui de-al doilea război mondial existau în total nouă linii de autobuz, dintre care trei erau cu caracter sezonier.

Cetăţenii cu dare de mână puteau recurge şi la alte mijloace de transport urban. Existau şi birji, precum existau şi taxiuri, gata să şi transporte clienţii la destinaţiile dorite. Astfel de staţii de taxi erau organizate în principalele pieţe ale oraşului.

Problemele de după cel de-al doilea război mondial

În primii ani de după război, transportul urban s-a confruntat cu diverse probleme, generate de lipsa carburanţilor şi de numărul scăzut de autobuze. Din acest motiv, o bună parte din autobuzele firmei „Rapid" au folosit gazul metan drept combustibil.

În anul 1959, pe lângă autobuzele existente, în Cluj a fost introdus transportul electric urban, cu troleibuze provenite din producţia autohtonă. În 1957, la uzinele „Tudor Vladimirescu" din Bucureşti a început fabricarea primelor autobuze şi autoutilitare româneşti din gama TV. La 1 ianuarie 1961 a luat fiinţă Întreprinderea Orăşenească de Transport Cluj, transformată ulterior în Întreprinderea de Transport Urban Cluj.

Apoi, tot la 1 ianuarie, dar în anul 1980, s-a înfiinţat Întreprinderea Judeţeană de Transport Local, care organiza activitatea de transport public în toate municipiile din judeţ.