monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Peste 7.700 de mașini au fost RIDICATE de Poliția Locală în 2019, la Cluj. TOPUL JUDEȚELOR de proveniență

Mii de mașini parcate neregulamentar au fost ridicate de polițiștii locali pe parcursul anului trecut.

Poliția Locală Cluj-Napoca informează că, în perioada ianuarie-decembrie 2019, au fost ridicate un număr de 7.732 autovehicule pentru opriri, staționări și parcări neregulamentare. Dintre acestea, mai mult de jumătate erau înmatriculate în județul Cluj. 

TOPUL JUDEȚELOR de proveniență a mașinilor ridicate în 2019, la Cluj:


- CLUJ: 4.108

- BUCUREȘTI: 648


- MARAMUREȘ: 327

- BISTRIȚA-NĂSĂUD: 300


- NUMERE STRĂINE: 290

- MUREȘ: 255


- SĂLAJ: 253

- ALBA: 244


- SATU-MARE: 169

- BIHOR: 135

În 2019, Poliția Locală a întocmit 15.152 de procese verbale pentru parcări publice cu plată, în valoare cumulată de 1.959.364 lei, total din care au fost încasați doar 818.110 lei. Pentru opriri, staționări și parcări neregulamentare, polițiștii locali au dat 25.526 de amenzi, în valoare totală de 5.599.742 lei, din care a fost încasată suma de 2.039.556 lei.