Actualitate
Bărbat cercetat pentru răpire și scandal, prins de polițiști pe o stradă centrală din Cluj
Luni, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Cluj au depistat un bărbat pe numele căruia era emis un mandat de arestare preventivă.
Potrivit IPJ Cluj, în urma investigațiilor efectuate în colaborare cu Serviciul Pașapoarte Cluj, bărbatul în vârstă de 32 de ani a fost depistat pe strada Zrínyi Miklós, din municipiul Cluj-Napoca. Pe numele acestuia era emis un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile.
Bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și tulburarea ordinii și liniștii publice. Persoana în cauză a fost predată deja reprezentanţilor Penitenciarului Gherla.