monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Deputat clujean, supărat pe gunoaiele aruncate în zona Parcului Est

Este bine știut faptul că deputatul clujean Adrian Dohotaru se luptă pentru realizarea unui parc în Cluj-Napoca.

Dohotaru împreună cu membrii asociației SOS Parcul Est se luptă deja de ani de zile pentru amenajarea celui mai mare spațiu public verde al orașului, întins pe 66 de hectare. Deputatul susține că acest lucru este vital pentru o zonă în care se ridică blocuri la foc continuu.

Membrii asociației împreună cu Adrian Dohotaru au atras atenția asupra faptului că se depozitează gunoaie în acea zonă și sugerează ca soluție instalarea unei bariere.


„Ce frumos e Parcul Est propus de noi! Păcat de gunoaiele aruncate. Țineți aproape, că facem o campanie de sesizări prin care cerem Primăriei și RADP să facă o curățenie bună, dar și să instaleze barieră la drum ca să nu se mai arunce gunoaie. Cu cât suntem mai mulți, cu atât avem șanse mai mari de succes, deci anunțați-vă prietenii de campanie. Facem un template cu privire la modul în care trebuie să arate sesizarea. Bariera ar transforma strada din mijlocul parcului propus în una din cele mai mari alei pietonale și cicliste din Cluj, cu legătură spre Baza Sportivă Gheorgheni”, au scris cei de la SOS Parcul Est pe rețelele de socializare.

Dohotaru susține ideea unei bariere și adaugă că în Cluj-Napoca, natura ar trebui să fie cât mai aproape de oraș.


„O să ziceți poate că sunt un sărăntoc că n-am mașină să evadez la zeci de km de oraș, câteva ore pe săptămână, ca să ajung în natură. Dar cred ferm că trebuie să avem natura cât mai aproape de oraș. Modelul naturii într-o rezervație, dar și al mașinii personale folosite zilnic nu e sustenabil nici pentru oameni, nici pentru mediu. După ani de campanie, Primăria a acceptat concurs de proiecte pentru cel mai mare parc al orașului. Dar până la concurs și amenajare o să dureze ani, asta dacă Primăria nu se răzgândește din nou și reia ideea cu aquaparkul. Până atunci, în Parcul Est propus de noi are zeci de gropi ilegale de gunoi. Soluții există, trebuie schimbată destinația din drum public în alee pietonală și ciclistă cu barieră și adunate deșeurile. Pregătim reclamația, dar ca să avem șanse de succes, trebuie să ne mobilizăm cât mai mulți”, a explicat deputatul.