Actualitate
Numărul turiștilor a scăzut în septembrie față de aceeași perioadă a anului trecut
Comparativ cu aceeaşi perioadă din 2018, numărul turiştilor străini a scăzut cu 5,5%, arată Direcția Județeană de Statistică Cluj.
În perioada 1.09 – 30.09 2019 unităţile de turism în funcţiune cu minim 10 locuri-pat, au oferit turiştilor 4888 camere cu 10091 locuri. În perioada 1.01 – 30.09.2019 au fost cazaţi 509411 turişti, din care 105809 turişti străini (reprezentând 22,8% din totalul turiştilor). Comparativ cu aceeaşi perioadă din 2018, numărul turiştilor străini a scăzutcu 5,5%. Cei mai mulţi turişti străini provin din: Ungaria (16029), Germania (13784), Italia (10805), Regatul Unit (7316), Franţa (6345), SUA (5847).
„Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna septembrie 2019 a fost de 37,7%, cu 1,3 puncte procentuale mai mic faţă de luna septembrie 2018”, a transmis Direcția Județeană de Statistică.