Actualitate
Majorarea tarifelor de taxi în Cluj-Napoca, împotmolită în acte? „Când specialiștii semnează, va fi aprobată!”
Doleanțele taximetriștilor clujeni de a fi majorate tarifele de transport în regim de taxi sunt pe cale să găsească, în sfârșit, o soluție.
Taximetriștii clujeni au avut, miercuri după-masă, o întâlnire în fostul poligon de la Sf. Ion pentru a discuta despre tarifele majorate și accesul pe banda dedicată mijloacelor de transport în comun. Deși problema lor pare să găsească o rezolvare, comisiile de specialitate din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca așteaptă completări ca să dea undă verde majorării tarifelor.
„Sunt două comisii care trebuie să avizeze mărirea tarifelor. V-am spus de mai multe ori că această mărire nu este decât o chestiune strict tehnică. Trebuie să vii, să demonstrezi cât erau combustibilul, piesele, componentele trecute în lege la ultima majorare, cât costă acum. Iese procentul? Se aprobă, merge mai departe! Trebuie aduse documentele și justificate”, a precizat primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, la un post de radio local.
De altfel, prima comisie a avut mandat de a primi documentele, de a le considera că sunt depuse. Ulterior, acestea au fost înaintate la cealaltă comisie, care va avea decizia finală, a explicat edilul. Până în dimineața zilei de joi, completările cerute de comisia de specialitate nu au fost aduse de taximetriști. Altfel, dacă aceștia vin cu documentele necesare, majorarea tarifelor de taximetrie va intra „în secunda doi” pe ordinea de zi.
„Ieri (n.red. miercuri) s-a întrunit (n.red. comisia), a cerut completările necesare, să le aducă până în această dimineață (n.red. joi). Dacă le aduceau în această dimineață, intra pe ordinea de zi astăzi! Este vorba de banii din buzunarul cetățeanului, trebuie să fie justificați. Nu contează că e campanie electorală, v-am spus de două luni acest lucru, când specialiștii îmi semnează, în secunda doi va fi aprobată (n.red. majorarea tarifelor)!”, a mai punctat Emil Boc.
CITEȘTE ȘI: Ce nu le convine taximetriștilor clujeni? „Vrem tarife majorate, acces pe banda dedicată!”
CITEȘTE ȘI: Se majorează tarifele de taxi? Emil Boc: „Nu evităm subiectul!”