Actualitate
Accident pe varianta ocolitoare de est, o mașină s-a răsturnat în șanț, doi bărbați au ajuns la spital
Un accident rutier a avut loc, miercuri după-masă, pe varianta ocolitoare Cluj-Napoca Nord Est.
Potrivit ISU Cluj, o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ au fost alertate, miercuri, în jurul orei 14:10, ca urmare a unui eveniment rutier pe varianta estică de ocolire a municipiului Cluj-Napoca.
Pompierii sosiți la locul evenimentului au găsit două autoturisme avariate, dintre care unul răsturnat pe o parte în canalul de colectare a apelor pluviale de pe marginea părții carosabile. Ocupanții autoturismelor erau ieșiți din acestea la sosirea echipajelor de intervenție. Doi bărbați cu vârste de 19 și 47 de ani au fost consultați de către echipajele de salvare și au fost transportați la spital, conștienți și cooperanți.
„Conform primelor informații, un conducător auto de 47 de ani, din jud. Satu Mare, sat Doba, la efectuarea unui viraj la stânga spre un drum local, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus din sens opus de către un șofer de 19 ani, din comuna Luna, intrând în coliziune cu acesta. Lipsă alcool”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Cluj.