monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Taximetriștii vor putea folosi banda pentru autobuze din Gheorgheni. Boc: „Este testul adevărului”

Emil Boc a anunțat, luni, care este zona în care taximetriștii vor putea folosi banda dedicată. Este vorba despre Bulevardul Nicolae Titulescu din Gheorgheni. Există însă și două condiții pe care taximetriștii trebuie să le îndeplinească.

“Avem o bandă dedicată care este mai puțin aglomerată, circulă circa 10-14 autobuze pe ore. Este vorba despre cea din Gheorgheni, acolo începe proiectul pilot săptămâna aceasta. Vom pune însă și condiții, pe care le vom reglementa ulterior prin regulament. 1. Taxi-ul să aibă cel puțin un pasager. 2. Să nu staționeze pe banda dedicată. Felul în care se respectă aceste reguli va fi urmărit de Poliția Rutieră, în colaborare cu Poliția Locală. Este testul adevărului", asubliniat primarul Clujului. Dacă taximetriștii vor respecta regulile, proiectul va fi extins anul viitor. În schimb, dacă taxi-urile vor bloca autobuzele, atunci își vor pierde privilegiile”, a declarat Emil Boc.