monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Codași la vot. Secțiile de votare din județul Cluj unde alegătorii se pot număra pe degete

Potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central, până la ora transmiterii știrii, au fost secții în care au intrat cel mult 10 votanți. De exemplu, într-o comună din județul Cluj, doar 5 persoane s-au prezentat la vot.

La trei secții de votare din județul Cluj s-au prezentat atât de puțini alegători încât nu ai nevoie de mai mult de două mâini să îi numeri.

Astfel, până la ora 13.00 la Căminul cultural Pruni au votat 5 persoane dintr-un total de 25 înscriși pe listele permanente, la Măgura Ierii (unde secția de votare este amenajată într-o casă particulară) au fost  8 votanți din 20 înscriși pe listele permanente, iar la Clapa (unde, de asemenea, secția de votare este amenajată într-o casă particulară) au votat 10 persoane din totalul de 68 înscriși pe listele permanente


Pruni este un sat în comuna Bobâlna, Măgura Ierii este un sat în comuna Iara din județul Cluj, iar Clapa este un sat în comuna Tritenii de Jos.