Actualitate
Medicul de pe ambulanța care s-a răsturnat: „Din salvatori am ajuns victime”
Doctorul de pe ambulanța care s-a răsturnat în centrul Clujului, Mariana Baciu, susține că taximetrul care a acroșat autosanitara venea în viteză mare dinspre Piața Cipariu. Accidentul s-a soldat cu șase răniți, iar acum Dejul și Gherla nu mai au ambulanță pentru urgențe majore.
Un echipaj cu medic al Ambulanței Dej s-a răsturnat în centrul municipiului Cluj-Napoca după ce a fost lovit din lateral de un taximetru. Deși autoturismul a pătruns pe culoarea verde în intersecție, nu a acordat prioritate echipajului medical care avea o urgență și era în funcțiune semnalele acustice și luminoase.
Ambulanța transporta o bătrână de la Cluj-Napoca la Gherla, care, după ce a fost stabilizată în Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU) nr. 1, urma să rămână internată la Spitalul Municipal Gherla. În urmă accidentului, autosanitara a fost grav avariată, iar municipiile Dej și Gherla au rămas fără o ambulanță de tip C, dotată cu echipamente pentru urgențe majore.
Doctorul Mariana Baciu, coordonatorul Substației de Ambulanță de Dej, care făcea parte din echipajul implicat în accident, a relatat cum s-a întâmplat totul și clipele teribile prin care au trecut cu toții, conform Dejeanul.
„Este foarte greu să-mi exprim supărarea că din salvatori am ajuns victime. În momentul în care am ajuns în intersecția Teatrului Național am apucat doar atât să vedem: o mașină care venea cu vinteză dinspre Piața Cipariu. Nu am apucat să reacționăm în niciun fel. Mașina a fost lovită în partea dreaptă. Din cauza impactului, ambulanța s-a răsturnat pe partea lateral dreapta. Au fost momente de panică în primele secunde. Am alertat colegii de la dispecerat pentru a trimite ajutoare în sprijin. Am reușit eu și ambulanțierul să ne desfacem centurile de siguranță și am reușit să iesim pe geamul lateral al cabinei, mergând în spate către celula medicală, știind că acolo este asistenta medicală și pacienta. Din fericire amânduă erau asigurate cu centurile. Niciuna dintre ele nu a suferit leziuni traumatice”, a explicatul Mariana Baciu.