Actualitate
Polițiștii clujeni demarează acțiunea Truck & Bus. Autobuzele și camioanele, luate la puricat
Acțiunea se desfășoară conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL).
Autovehicule pentru transportul persoanelor sau mărfurilor vor fi oprite pentru control, în această săptămână, de poliţiştii rutieri. Activităţile sunt desfășurate simultan în toate statele membre ale Uniunii Europene.
Pe parcursul săptămânii 14-20 octombrie a.c., Direcţia Rutieră a Poliţiei Române coordonează, la nivel naţional, o acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse, în special din cauza nerespectării normelor rutiere de conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane mai mare de 8+1 locuri și de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.
În cele 7 zile, controalele polițiștilor au în vedere respectarea, de către șoferii profesioniști, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport.
În ceea ce-i privește pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă, controalele vizează și respectarea limitei maxime admise, a greutății mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum și respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase, transmit reprezentanții IPJ Cluj.
Polițiștii clujeni vor acționa în perioada amintită pe toate drumurile naționale în vederea prevenirii accidentelor rutiere în care pot fi implicate vehicule de transport persoane și mărfuri, precum și pentru impunerea respectării legislației specifice în domeniu.