monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Două zile de sărbătoare “La Terenuri” în Mănăştur în cadrul Zilelor Clujului

Zilele Mănăşturului îşi propun să ofere locuitorilor cartierului două zile de activităţi antrenante, în care arta, lucrul în echipă, dezbaterile, sportul şi voia bună să se completeze în mod armonios.

Astfel, sâmbătă, 28 septembrie,mănăşturenii, şi nu numai, sunt invitaţi în zona La Terenuri, unde vor avea parte de: ateliere de hand-made şi de reciclare creative, atelier de bandă desenată, demonstraţii de arte marţiale, prezentare tehnici de prim-ajutor / SMURD Cluj, seminarii despre parenting, prevenirea bolilor în colectivitate, "Caruselul emoţiilor", pictură pe faţă, Aleea terapeutică cu Zem Center, teatru de păpuşi, dezbateri de cartier.

Seara de sâmbătă se va încheia cu un program deosebit pe scenă: un mix de folk, teatru şi hip-hop va aduce în prim plan de la artişti locali, ce bat la poarta consacrării, până la nume celebre, precum cel al lui Cătălin Condurache.


Pentru duminică, 29 septembrie, vă anunţăm că «"Traista cu poveşti" vine în cartier» şi că La Terenuri vor avea loc ateliere de jonglerie, discuţii despre siguranţa în cartier, atelier de teatru pentru copii, târg şi schimburi de cărţi şi jucării.

Nici sportul nu lipseşte, ca în fiecare an, va avea loc concursul sportiv între familii, urmat de Zumba pentru toţi.


Festivalul Zilele Mănăşturului se va încheia cu "Seara mănăştureană", o întâlnire amicală cu personalităţi clujene, artişti din cartier, poveşti şi muzică folk.

În acest an, Zilele Mănăşturului sunt organizate în perioada 28 - 29 septembrie, de către Fundaţia Părinţi din România şi sunt parte a Zilelor Clujului.


Program Zilele Mănășturului

Sâmbătă:


11-13: Desenăm și învățăm despre banda desenată (atelier)
12-13: Parenting și informare: prevenirea bolilor de colectivitate
13-14: Parenting și informare: prezentare de tehnici de prim-ajutor – SMURD
13-16: Demonstrații de arte marțiale
14-16: Ateliere de handmade și reciclare creativă
15-16: „Caruselul emoțiilor”, atelier pentru copii
16-18: Dezbatere de cartier despre viitorul proiect oficial de parc sportiv
16-17: Teatru de păpuși: Mici întâmplări hazlii din viața de zi cu zi
18-19: Teatru: „Mă iubește femeile” de prof. Orban Iuliu

Concerte pe scena La Terenuri


- Tinerii artiști ai școlilor din Mănăștur

UBB Folk Grup
IX of Swords - Dan Barbu
Cătălin Condurache
Hip-Hop de Mănăștur: Bia Botezatu & Rone Damasc

Activități permanente

face painting
Aleea terapeutică – ZEM Center
cafea, ceai, prăjituri (fundraising Peditel), food court

Duminică:

11-13: Ateliere de jonglerie
13-14: Traista cu povești vine în cartier”: storytelling – Gabriela Barbu
13-14: Parenting și informare: siguranța în cartier –
14-17: Concurs sportiv între familii
15-17: Atelier de teatru pentru copii: improvizație -Viktor Hegedus
17-18: Zumba pentru întreaga familie
18-21: Seară mănăștureană: întâlnire cu personalități ale cartierului și muzică live

Activități permanente

face painting
târg de produse hand-made și schimb de jucării și cărți
cafea, ceai, prăjituri (fundraising Peditel), food court