Actualitate
David Ciceo, directorul Aeroportului Internaţional Cluj, speaker la o prestigioasă conferinţă despre aviaţie în Germania
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj este reprezentat de directorul general, David Ciceo, la o prestigioasă conferință din domeniul aviației care va avea loc în octombrie în Germania. Este pentru a doua oară în ultimii ani când directorul Aeroportului Internaţional Cluj este invitat la acest eveniment.
David Ciceo a fost invitat în calitate de speaker la „Smart Airports Conference – Preparing for 2030 and Beyond”, eveniment care se desfășoară în perioada 7-10 octombrie 2019, la Munchen, Germania. Directorul Aeroportului Internaţional Cluj va susţine o conferinţă pe data de 8 octombrie, alături de prezentări susţine de reprezentanți ai aeroporturilor din Oman, Mumbai, India sau Olanda.
În cadrul conferinței, specialiști din domeniul aeronautic vor dezbate noile tendințe din aviația civilă și vor propune cele mai eficiente soluții pentru dezvoltarea industriei aeroportuare. Pe agenda evenimentului se regăsesc conferinţe despre aviaţie şi dezvoltarea economică, securitate şi dezvoltare aeroportuară sau prelucrarea pasagerilor.
În 2017, David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional Cluj a mai susținut o prezentare în cadrul „Smart Airports Conference – Preparing for 2030 and Beyond” care s-a desfăşurat tot la Munchen, unde a vorbit despre dezvoltarea infrastructurii și a strategiilor care vor fi implementate la Aeroportul Cluj, în contextul în care, până în 2030 se estimează că traficul de pasageri va ajunge la 7 milioane de persoane.