monitorulcj.ro Menu
Actualitate

INCREDIBIL! O fetiță a fost operată după mai bine de o lună. Chirurgii erau în concediu

O fetiţă a fost operată după mai bine de o lună de la momentul în care s-a prezentat, cu mâna ruptă, la Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii din Cluj-Napoca.

Se pare că toţi chirurgii ortopezi din spital erau în concediu. După multe drumuri şi scandal, pacienta a fost operată la Spitalul de Recuperare, unde medicii au avut o intervenţie „de 3 ore din cauză că au fost nevoiţi să taie oasele, care erau sudate prost”.

Clujeanca Raluca Mureşan, mamă a trei copii, s-a prezentat, în 24 iulie, la Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca cu fetiţa sa care şi-a rupt mâna. Medicii au pus mâna în ghips , iar peste 7 zile, la primul control, medicii au constatat că s-a deplasat osul, dar starea fetiţei nefiind atât de rea, au decis să mai aştepte.   „Pe 7 august, mâna arata destul de bine, punem ghips circular, deşi pe radiografii am văzut ulterior că nu era chiar aşa de bine”, povesteşte femeia. În 14 august se îndepărtează ghipsul, se pune un fel de atelă, „deşi osul pe toate radiografiile nu era la locul lui, arăta destul de strâmb. Când am întrebat de ce este umflată mana un pic, mi s-a spus că e ok. Am întrebat de ce nu se face radiografie? Mi s-a spus că arată bine la palpat. Nu am primit nicio foaie bineînţeles.  Mi se transmite să revin în septembrie, în data de 2, să scoatem atela”, informează adevărul.ro.


Revenite pe 19 august deoarece simțeau o umflătură prea mare chiar prin tifonul de la atelă. Medicul rezident i-a spus femeii: „e umflat, eu ce să îi fac.”. Familia e trimisă, miercuri, pe 22 august, la Spitalul de Recuperare, unde au fost refuzați chiar dacă discutaseră cu un medic.

„Zero Recuperare, nu se ocupă de Urgenţe, nu este loc la ei, sunt concedii, congrese, că ştiţi perioada iulie-august e o perioada foarte proasta de mers la doctor, dacă ai nevoie şi de ceva operaţii e şi mai rău. Eu înţeleg că toţi avem dreptul la concediu, dar fiica mea are dreptul sa primească servicii medicale de calitate, este scris mare pe site-ul ministerului Sănătăţi” , povestește Raluca, mama fetiței.


În cele din urmă fetița a fost operată pe 27 august la Spitalul de Recuperare, după mai bine de o lună de la prezentarea în spital. Operația a fost făcută abia după ce medicii de la Spitalul  Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj Napoca au trimis o scrisoare prin care specificau că fetița nu poate fi operată din cauza lipsei medicilor.

Reacția Spitalului de Copii: „Este încheiat un acord cu Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca pentru rezolvarea urgenţelor ce necesită intervenţie chirurgicală pentru situaţii inopinate”.