Actualitate
O mămică și copilul ei de 11 luni, evacuați dintr-un apartament în flăcări în Florești!
Un incendiu puternic s-a petrecut, miercuri, într-o locuință din Florești.
Potrivit ISU Cluj, o autospecială pentru stins incendii a intervenit pentru a stinge flăcările care au izbucnit într-un apartament de pe strada Stadionului, comuna Florești, în jurul orei 12:20.
Pompierii ajunși de urgență la fața locului au găsit casa scării și apartamentul respectiv inundate cu fum foarte dens, o parte din locatarii blocului fiind ieșiți din apartamente. Focul a cuprins două corpuri suspendate ale mobilierului de bucătărie și hota electrică, iar pompierii au reușit să stingă flăcările în mai puțin de un sfert de oră, evacuând imediat fumul acumulat în apartament și scara de bloc.
Femeia și copilul de doar 11 luni, care se aflau în locuință în momentul izbucnirii incendiului, au fost consultați medical și transportați la spital pentru monitorizare. Din cercetările preliminare, se pare că incendiul a pornit de la un scurtcircuit electric la hota de bucătărie ce se afla în funcțiune în momentul respectiv.