monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Centrul de Deșeuri, proiect șubrezit de promisiuni. Comisia Europeană îl contrazice pe Tișe: “Există întârzieri, monitorizăm situația”

Degeaba insistă Alin Tișe să spună că proiectul Centrului de Deșeuri “este în grafic”, deși au trecut 8 ani de când investiția trebuia finalizată. Realitatea este alta, iar acum avem și confirmarea, dacă mai era nevoie, a oficialilor Comisiei Europene.

Centrul de Deșeuri nu este gata, este departe de a fi funcțional în ciuda laudelor Consiliului Județean că se lucrează la foc continuu și o parte a investiției este gata de inaugurare, județul Cluj a cheltuit sute de milioane de euro pe un proiect care de 8 ani de zile bate pasul pe loc, rampa de gunoi de la Pata Rât nu e închisă, iar clujenii plătesc facturi majorate la gunoi.

Colac peste pupăză, Centrul de Deşeuri este în pericol să nu primească autorizaţie de funcţionare, deoarece clădirile nu respectă cerinţele pentru protecţia la foc.


Anul trecut, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, anunţa că lucrările la Centrul de Deşeuri au intrat “în linie dreaptă”, finalizarea acestora urmând a avea loc în a doua jumătate a anului 2018. Acum, același Tișe spune că lucrările la acest obiectiv vor fi inaugurate, parţial, în acest an.

Un reprezentant al Comisiei Europene recunoaște în mod oficial, la solicitarea Monitorul de Cluj, că există întârzieri în implementarea proiectului Centrului de Deșeuri.


Promisiuni à la Tișe

"În acest an vom putea face o recepție parțială a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor, astfel că vom da în funcțiune parțial. Din septembrie va trebui deja să folosim acest centru”, Alin Tișe (ianuarie 2019)

Proiectul Centrului de Deșeuri este fazat și este în grafic”, Alin Tișe (aprilie 2019)


 “Zona tehnică a Centrului de Deșeuri este în șantier, lucrările fiind în curs de finalizare. În ceea ce privește celula de depozitare, edificarea acesteia reprezintă o prioritate pentru Consiliului Județean Cluj, întârzierile în finalizarea obiectivului de investiții nefiind produse, nici pe departe, din culpa forului administrativ județean”, Alin Tișe (iulie 2019)

“În sfârşit, Centrul de Deşeuri intră în linie dreaptă. Lucrările ne dau speraţă că anul 2018 va fi anul în care acest Centru de Deşeuri va fi, în sfârşit, terminat. Îmi pot asuma astăzi o promisiune că anul 2018 va fi anul în care acest centru va fi dat în funcţiune clujenilor. Lucrările sunt într-o stare avansată. Se conturează acest Centru de Deşeuri. Sunt optimist”, Alin Tișe (2017)


Fazare, nefazare, proiectul are întârzieri

Managerul de proiect al Centrului de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) în județul Cluj, Mariana Raţiu declara în ianuarie 2015 că a primit acordul Ministerului Mediului şi a Ministerului Fondurilor Europene să “rupă” CMID-ul în două, adică fazarea proiectului.

2011 - valoarea întregului proiect al Centrului de Deşeuri era de 107.520.012,54 lei


2016 – valoarea fazei II a proiectului Centrului de Deşeuri este de 209.219.641 lei

Se pare că și implementarea fazei a doua a proiectului acumulează întârzieri, în ciuda declarațiilor debordante și pline de optimism marca Alin Tișe.

Un oficial al Comisiei Europene a declarat în exclusivitate pentru Monitorul de Cluj: “Într-adevăr, există întârzieri în implementarea celei de-a doua etape a proiectului. Comisia este în contact cu autoritățile române, care monitorizează situația îndeaproape. Conform reglementărilor UE, toate proiectele finanțate prin Politica de Coeziune trebuie finalizate și să devină operaționale până la finalul perioadei bugetate – în cazul de față, finalul anului 2023”.

Reamintim că bugetul județului Cluj a fost prejudiciat cu peste 13 milioane de lei cu ocazia construirii Centrului de Deşeuri.

Mai mult, procurorii DNA scriu, negru pe alb, că funcţionarii Consiliului Județean Cluj au prejudiciat bugetul judeţului pe „lucrările malefice” de la Centrul de Deşeuri. Procurorii spun că Alin Tișe trebuie să ceară tragerea lor la răspundere, civil, disciplinar și material.

Bani sifonați pe lucrări “malefice”

An de an, celebra groapă ecologică a Clujului a înghiţit şi continuă să înghită milioane de euro.

Licitaţia pentru Centrul de Deşeuri a fost câştigată în 2011 de asocierea formată din S.C. Confort S.A., Atzwanger Spa, S.C. Ladurner Impianti S.R.L. şi S.C. Vel Service S.A. contra sumei de 107.520.012,54 lei fără TVA (23,8 milioane de euro). Iniţial, SC Confort a fost lider de asociere, ulterior, după intrarea în insolvenţă s-a schimbat liderul, lider devenind firma din Italia, Atzwanger, care reprezintă antreprenorul. Termenul de execuţie iniţial a fost de 14 luni din 26 martie 2012, dar lucrările au fost prelungite la nesfârșit.

În octombrie 2014, contractul pentru construirea Centrului de Deşeuri a fost reziliat. La începutul lui 2015, Consiliul Judeţean Cluj a făcut o plângere la Direcţia Naţională Anticorupţie în legătură cu lucrările la Centrul de Deşeuri. În paralel, însă, a fost depusă o altă plângere înregistrată tot la DNA Cluj împotriva funcţionarilor publici din cadrul CJ Cluj care s-au ocupat de proiectul Centrului de Deşeuri

În 2016, Tişe a anunţat că instituţia a atribuit contractul privind finalizarea Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (CMID) firmei Kranz Eurocenter, care se va ocupa doar de finalizarea primei celule, care va costa 24 milioane de euro, celula a doua fiind înlocuită cu un incinerator de deşeuri.

În iulie 2019, Consiliul Județean Cluj a acordat fără licitație un contract în valoare de 54,7 milioane lei (11,6 milioane de euro) fără TVA către Regia Autonomă a Domeniului Public, una dintre regiile administrației locale conduse de Emil Boc, pentru proiectarea și execuția Centrului de Management al Deșeurilor.

CITEȘTE ȘI

Alin Tișe, cine minte, ăla e!

CITEȘTE ȘI

În pixul lui Alin Tişe stau 3 milioane de euro!