monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Au traversat Lacul Tarnița cu un scop nobil: doi amici strâng bani pentru copiii cu boli cronice

Doi prieteni care și-au pus în cap să sprijine prin sport copiii cu boli cronice au efectuat primul pas al unui proiect inedit.

După trei ani la rând de strângere de fonduri prin activități care ies din tipare, anul acesta cei doi prieteni, Szénási Zoltán și Katona Alpár György au ales să înoate în nu mai puțin de șapte lacuri din România pentru copiii cu probleme de sănătate din taberele Yuppi Camp.

Astfel, în cadrul proiectului #YuppiLakeChallenge2019, primul lac traversat a fost Lacul Tarnița, din județul Cluj, duminică, 30 iunie. Înotul a fost „cumpărat” de o florărie din Târgu Mureș, printr-o donație de 5.000 de lei pentru tabăra Yuppi Camp. Cei doi bărbați au parcurs cei circa 7,6 km în 3 ore și 13 minute.


„Alergăm, bicicluim și ne cățărăm la un nivel înalt. Știm și să înotăm, dar numai ca oamenii de rând, nu la nivel profesionist. Așadar, vom traversa lacurile întrecându-ne propriile limite, astfel vom putea simți și noi experiența Yuppi: cum e să trecem peste obstacole, să trăim un nou succes și astfel să devenim mai buni în tot ceea ce suntem”, rezumă Szénási Zoltán ideea principală a provocării din acest an.

Următorul pas: lacul Beliș

După Lacul Tarnița, cel de-al doilea lac pe care îl vor parcurge înotătorii este tot din județul Cluj, Lacul Beliș. Apoi, cei doi amici vor traversa, pe rând, lacurile Drăgan (jud. Bihor), Zetea (jud. Harghita), Vidraru (jud. Argeș), Colibița (jud. Bistrița-Năsăud), încheiând proiectul cu un lac-surpriză. Prin acțiunea lor, cei doi bărbați vizează strângerea a peste 49.000 de lei pentru copiii cu boli cronice.


„Am început deja discuțiile cu firmele din Cluj și dorim să ne extindem fundraising-ul în întreaga țară. Companiilor li se oferă două variante de a sprijini acțiunea: au posibilitatea de a cumpăra traversarea unui lac sau de a achiziționa un antrenament. Ne bucură nespus de mult ideea că putem să responsabilizăm și persoanele, nu numai conducerea unei companii. În anii trecuți am reușit să captăm și atenția angajaților marilor companii clujene, ei organizând o strângere privată între colegi, fie ea prin organizarea unui târg de haine sau a unui ospăț, iar banii adunați astfel au fost donați taberei Yuppi”, precizează Katona Alpár.

Anul acesta, persoanelor fizice li se oferă varianta de a contribui cu sume fixe la strângere. Oricine își poate cumpăra o distanță de înot (100 m, 200 m sau 400 m cu 25, 50, respectiv 100 de lei), donații pe care cei doi prieteni le vor onora prin înotarea distanței „achiziționate”.