monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Video. Criminalul poliţistului din Timiş a fost capturat

Marcel Lepa, ucigaşul poliţistului Cristian Amariei, a fost capturat de către poliţişti, marţi dimineaţa, în localitatea timişeană Remetea Mare.

Criminalul a fost luat prin surprindere, într-o locuinţă la care oamenii legii au descins luni, după informaţii potrivit cărora pe acolo ar fi trecut în noaptea de duminică spre luni. De această dată, el nu a mai avut timp să folosească armamentul din dotare.

Bărbatul prezintă plăgi prin împuşcare care datează, cel mai probabil, de duminică, motiv pentru care s-a solicitat intervenţia ambulanţei pentru a fi transportat la spital. Criminalul avea asupra lui arma crimei de duminică, dar şi câteva calmante, semn că a fost ajutat de cineva după ce a fost împuşcat.


Reamintim faptul că Marcel Lepa l-a ucis pe poliţistul Cristian Amariei într-un schimb de focuri care a avut loc duminică în judeţul Timiş. Ucigaşul  a fost căutat mai bine de 24 de ore de trupe importante din Poliţie şi a fost capturat în timp ce dormea într-o casă din localitatea Remetea Mare.

Etichete: crima timis