Actualitate
Maşină răsturnată pe un drum din Cluj din cauza unui şofer băut. Patru persoane erau înăuntru
Patru persoane au ajuns la spital după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat pe un drum din comuna Tritenii de Jos. Şoferul vinovat de producerea accidentului era băut.
Accidentul a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 2.45. La faţa locului au intervenit o autospecială modul descarcerare, un echipaj SMURD și două ambulanţe.
“O autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și două ambulanţe au intervenit ca urmare a unui accident rutier, în care un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile. Patru persoane au fost consultate medical de personalul medical, care au refuzat apoi internarea in spital. Nu au fost necesare operațiuni pentru descarcerare, pompieri au asigurat măsuri pentru acordarea primului ajutor și siguranța salvatorilor” spun pompierii.
Poliţiştii spun că accidental s-a soldat doar cu pagube materiale.
“S-a întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului sau altor substanțe. Şoferul avea peste 1.05 mg/l alcool pur în aerul expirat”, spun poliţiştii.