monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Viteze excesive pe o stradă din Cluj-Napoca: „Fugim ca iepurașii pe trecerea de pietoni!”

În ciuda reglementărilor legale, mulți șoferi ignoră semnele de circulație care limitează viteza pe o stradă din municipiul Cluj-Napoca, spun localnicii din zonă.

Este vorba despre strada Oașului, care traversează Valea Chintăului și o bună parte din cartierul Iris. Într-o intervenție telefonică la o emisiune radio, un clujean a ridicat problema delicată care îi deranjează pe localnicii din zonă. Acesta spune că nu se mai simt în siguranță din pricina șoferilor care apasă în exces pedala de accelerație și nu au parte nici măcar de liniște din cauza camioanelor care claxonează de zor, indiferent că este zi sau noapte.

„Oare v-ați gândit puțin în Consiliu (n.red. Local) ce să faceți cu strada Oașului? Viteza cu care se circulă, cu peste 80-90 km/h... nu mai putem sta în casă! Tirurile ne claxonează de ne scot din casă noaptea, ziua! O viteză de fugim ca iepurașii pe trecerea de pietoni! Oare s-ar putea măcar să se limiteze viteza? [...] Dacă în Ungaria scrie 50 (n.red. km/h), vă garantez că se circulă cu 49, dacă pe Oașului este trecut 50, se circulă cu 90!”, s-a plâns cetățeanul primarului Emil Boc.


În replică, edilul municipiului Cluj-Napoca a precizat că strada Oașului este cuprinsă într-un program de modernizare, asigurând cetățeanul că, atât agenții rutieri, cât și cei locali se vor implica mai mult pentru siguranța clujenilor din zonă.

„Domnul Bonțidean (n.red. șeful Poliției Local Cluj-Napoca) a reținut mesajul, vom avea echipaje mixte Poliție Rutieră – Poliție Locală pentru a tempera și a proteja cetățenii la trecerile de pietoni. Dacă ne-ați putea face o solicitare în numele cetățenilor, pentru amplasarea de praguri de sol sau de soluții alternative, Comisia de circulație ar putea lua cele mai bune decizii. Vom insista ca Poliția Rutieră să pună aparate radar, inclusiv cele tip pistol și vă asigur că veți vedea modificare de atitudine!”, a declarat Boc, explicând apoi că există deja o cerere la municipalitate pentru instalarea unui prag de sol în zonă. Amplasarea acestuia urmează să fie dezbătută în Comisia de circulație, potrivit city managerului Gheorghe Șurubaru.