monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Rupt de beat, gonea cu 127 km/h în localitate

Un bărbat din comuna Sânmărtin a fost oprit de polițiști după ce l-au surprins gonind cu 127 km/h în localitate.

Rupt de beat, gonea cu 127 km/h în localitate

Potrivit IPJ Cluj, la data de 15 aprilie, în jurul orei 09:35, poliţiştii Compartimentului Rutier Gherla au depistat un bărbat de 44 de ani,din comuna Sânmărtin, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1C, pe raza localităţii Iclod, cu viteza de 127 de km/oră (sector de drum în care limita este de 50 de km/oră).

După oprirea autoturismului, poliţiştii au constatat că bărbatul aflat la volan emana halenă alcoolică, iar testarea cu aparatul etilotest a scos în evidenţă faptul că acesta avea o concentraţie de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.


Poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de bărbat, urmând a fi prezentat magistraţilor în vederea dispunerii altor măsuri preventive. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.