monitorulcj.ro Menu
Actualitate

“Touch me not” - ultimele proiecții la Cluj

La granița dintre ficțiune, documentar și artă vizuală, “Nu mă atinge-mă” (Touch me not) este primul lungmetraj al regizoarei Adina Pintilie și dublul câștigător al Ursului de Aur și al Premiului pentru debut la Festivalul de la Berlin.

Câștigătorul Ursului de Aur și al Premiului GWIFF pentru Cel Mai Bun Lungmetraj de Debut la Berlinale 2018, filmul "Touch me not", de Adina Pintilie, mai rulează pentru câteva zile în următoarele cinematografe din Cluj-Napoca:

1. Victoria — 27 martie (ora 22.30)


2. Cinema City, Iulius Mall  — 27 martie (ora 16.30) -28 martie (ora 13.50, 16.30)

3. Florin Piersic — 31 martie (ora 21.30)


Acest film nu este recomandat minorilor. 18+

"Touch me not" este o invitaţie de a pune sub semnul întrebării lucruri pe care le ştim, idei cu care creştem din copilărie, din societate, din educaţie, a afirmat Adina Pintilie, realizatoarea filmului, la conferinţa de lansare a turneului "Touch Me Not-Politicile Corpului" în România, ea menţionând că "este un proces autoreflexiv care poate fi interesant".


"Filmul se naşte dintr-un proces îndelungat de cercetare în care am avut şansa extraordinară să găsesc un grup de oameni foarte curajoşi şi cu o viziune progresistă despre toate lucrurile astea şi care şi-au dorit de la început să intre în dialog cu tine, cu privitorul, şi atunci aş propune spectatorului din România să accepte invitaţia asta la dialog şi să vină la cinema, să stea de vorbă cu noi, să dea o şansă acestui dialog să existe", a spus Adina Pintilie.

"Touch me not" a avut proiecţia de gală, în 9 martie, la Cluj-Napoca.